Andrei Nicolescu, reacție exuberantă după ce s-a aprobat planul de reorganizare modificat la Dinamo: „Veți avea vești bune cât de curând! Toate lucrurile se vor regla, se va intra în normalitate!”

Administratorul special de la Dinamo, Andrei Nicolescu, a anunțat că totul va intra în normalitate la club, acum că planul de reorganizare modificat a fost aprobat.

Andrei Nicolescu, reacție exuberantă după ce s-a aprobat planul de reorganizare modificat la Dinamo: „Veți avea vești bune cât de curând! Toate lucrurile se vor regla, se va intra în normalitate!”

Dinamo a aflat luni că planul de reorganizare modificat a fost aprobat de judecătorul sindic, iar Andrei Nicolescu a transmis că lucrurile intră în normalitate la club începând din acest moment.

Formația din Șos. Ștefan cel Mare a fost, pentru o lungă perioadă, la un pas mic de dispariție, dar suporterii din DDB au reușit să țină clubul în viață până la apariția investitorilor din Red&White, care au preluat pachetul majoritar de acțiuni de la Dorin Șerdean. Acum, aceștia au primit o veste senzațională, anunțată în exclusivitate de ProSport: planul de reorganizare modificat a fost aprobat de judecătorul sindic, astfel că datoriile grupării aflate în insolvență au scăzut de la aproximativ 7,4 milioane de euro la 1,4 milioane de euro.

Administratorul special Andrei Nicolescu le-a transmis suporterilor dinamoviști că lucrurile intră în normalitate la clubul alb-roșu și a anunțat că în curând aceștia vor primi vești foarte bune.

„Un pas spre normalitate. Dinamo intră acum pe un făgaș normal pentru reconstrucție. Avem predictibilitate pentru ceea ce trebuie să facem pentru Dinamo în viitor. Toate lucrurile se vor regla. Este pasul așteptat de toți suporterii lui Dinamo pentru ca acest club să renască și să revină acolo unde-i este locul. De acum totul va intra în normalitate, ne vom respecta toate obligațiile către toți partenerii.

Vreau să mulțumesc suporterilor dinamoviști, apoi întregii echipe din Dinamo, care a stat lângă noi și a crezut în acest lucru. Cu siguranță, veți avea vești bune cât de curând. Vom avea parteneri puternici alături de noi, veți vedea!”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit GSP.

Planul de reorganizare modificat propus de Dinamo judecătorului sindic a fost aprobat

Dinamo a aflat luni, 4 septembrie, că planul de reorganizare modificat a fost aprobat de judecătorul sindic.

„Respinge cererea formulată de creditorul Diego Fabbrini privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările aduse prin Legea nr. 90/2018 pentru aprobarea OUG nr. 38/2017, respectiv: art. 14 alin. 1 ind. 1 titlul II, capitolul IV, modificat de pct. 1 art. 1 din Legea nr. 90/2018; art. 14 alin. 2 pct. b Titlul II, capitolul IV modificat de pct. 2 articol unic din OUG nr. 38/2017; art. 14 alin. 3 titlul II, capitolul IV, abrogat de pct. 2 art. 1 din Legea nr. 90/2018; art. 14 ind. 1 alin. 2 titlul II, capitolul IV completat de pct. 2 art. 1 din Legea nr. 90/2018; art. 14 ind. 2 alin. 1 şi 2 titlul II, capitolul IV completat de pct. 2 art. 1 din Legea nr. 90/2018 şi art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, excepţia fiind inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. În temeiul art. 139 alin. 5 din Legea nr.85/2014 confirmă Planul de reorganizare modificat al debitoarei S.C. DINAMO 1948 S.A. propus la data de 16.03.2023 de administratorul judiciar RTZ& PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti, astfel cum a fost precizat. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 18.09.2023. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 04.09.2023”, se arată în soluția instanțelor de judecată.

Publicat: 04 09. 2023, 16:56