Andrei Borza, prezentat oficial în Giulești! Vedeta a uitat-o pe Farul și a făcut o declarație controversată înainte de debutul la Rapid: „A venit momentul să fac pasul către o echipă de tradiție!”

Andrei Borza este gata de aventura din Giulești și a recunoscut că suporterii Rapidului l-au determinat să facă acest pas important în cariera sa. Mai mult, jucătorul dă de înțeles că Farul nu este un „club de tradiție”.

Andrei Borza a uitat-o pe Farul și a oferit prima declarație de dragoste pentru Rapid: „O să demonstrez în Templul din Giulești!”

Andrei Borza promite că se va impune la Rapid și a oferit o primă declarație prin care speră să-și apropie fanii din Giulești.

Fotbalistul de doar 17 ani ar urma să debuteze chiar împotriva Farului, în derby-ul următoarei etape din Superliga, după ce Dan Șucu a mers la Constanța pentru a-l convinge să accepte propunerea Rapidului, așa cum a scris ProSport.

„Mă simt foarte bine să fiu aici, a venit momentul să fac pasul către o echipă de tradiție și sunt foarte mândru de mine. Suporterii sunt nemaipomeniți. Stadionul și suporterii m-au determinat să fac această alegere și sunt foarte mândru de acest pas.

Sunt un jucător foarte serios și o să o demonstrez aici, în Templul din Giulești. Am foarte mult obiective. Pe unele dintre ele le-am atins deja, pe celelalte îmi doresc să le îndeplinesc aici, în Templul din Giulești. A fost doar un vis pentru mine să realizez atâtea lucruri până la vârsta de 17 ani”, a declarat Borza pentru fcrapid.ro.

Florin Prunea, avertisment după transferul lui Andrei Borza la Rapid: „I-au luat mințile copilului!”

Florin Prunea știe cum a fost convins Andrei Borza să ajungă la Rapid, într-un moment în care giuleștenii trag de alte două vedete de la Farul: Grameni și Băluță.

„Eu cred că financiar i-au luat mințile copilului. Pleacă la un salariu de trei ori mai mare, dar eu în locul lui m-aș fi gândit mai bine”, a spus Florin Prunea, în cadrul emisiunii ProSport Live.

CARTE DE VIZITĂ

Nume: Andrei Sebastian Borza
Data nașterii: 12.11.2005 (Năvodari)
Poziție: fundaș stânga
Înălțime: 1,80 m
Cota transfermarkt: 1 milion Euro

CARIERĂ

2023/24: Farul Constanța (6/0)
2022/23: Farul Constanța (36/3)
2021/22: Farul Constanța (3/0)

Publicat: 15 08. 2023, 17:01
Actualizat: 15 08. 2023, 17:32