Amenzi record și dosare penale după incidentele din derby-ul Dinamo – CSA Steaua! Jandarmeria a aplicat un număr fabulos de sancțiuni

Jandarmeria București a dictat amenzi record și a întocmit mai multe dosare penale, în urma incidentelor din derby-ul Dinamo – CSA Steaua.

Nu mai puțin de 75 de sancțiuni contravenționale și 10 acte de constatare în vederea urmăririi penale au fost aplicate de către organele abilitate, privind infracțiunile comise de un număr de 19 suporteri în jocul de pe Arena Națională.

Dintre acestea, opt acte de constatare au fost întocmite în privința folosirii obiectelor pirotehnice, unul privind „prevenirea și combaterea violenței”, în timp ce ultimul include fapte de „ultraj”, „distrugere” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Amenzi record și dosare penale după incidentele din derby-ul Dinamo – CSA Steaua! Jandarmeria a aplicat un număr fabulos de sancțiuni

În total, valoarea amenzilor aplicate de către Jandarmeria București în urma derby-ului se ridică la nu mai puțin de 125.050 de lei.

„Au fost întocmite 10 acte de constatare pentru sesizarea organelor de urmărire penală privind săvârșirea unor infracțiuni și au fost identificați 19 autori.

Opt acte de constatare conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare; – un act de constatare conform prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare; – un act de constatare pentru faptele de „ultraj”, „distrugere” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”, acesta fiind înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

În urma încălcărilor cadrului legal în vigoare, până în acest moment, au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 125.050 lei, după cum urmează: – 62 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare; – 13 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, se arată în comunicatul emis de Jandarmeria București.

Publicat: 15 09. 2022, 18:20