Amatorism total la FCSB! Dialogul dintre fostul fotbalist al Stelei și Leo Strizu confirmă lipsa de profesionalism a staff-ului lui Gigi Becali: „Când erai tu așa se întâmpla?” / „Da!”

Valeriu Răchită, fostul fundaș al Stelei, și Leo Strizu, fostul antrenor de la FCSB, au intrat în dialog și au vorbit despre strategia de antrenament de la gruparea patronată de către Gigi Becali.

Amatorism total la FCSB! Dialogul dintre fostul fotbalist al Stelei și Leo Strizu confirmă lipsa de profesionalism a staff-ului lui Gigi Becali

Valeriu Răchiță a ținut să îi adrese o întrebare lui Leo Strizu, având informații din vestiarul lui FCSB. Fostul antrenor al roș-albaștrilor a confirmat într-un dialog avut la GSP.

Potrivit discuției dintre cei doi, jucătorii de la FCSB ar avea două zile libere când meciurile oficiale se joacă în cursul zilei de duminică. Valeriu Răchită consideră inadmisibilă o astfel de decizie, dar Leo Strizu a confirmat că așa se practică la FCSB.

Valeriu Răchită: „Am și eu o întrebare pentru tine, Leo. Eu am informații că, dacă meciul se joacă duminică, jucătorii de la FCSB au liber până miercuri”

Leo Strizu: „Nu prea știu acum, nu prea mă mai interesează programul”

Valeriu Răchită: „Când erai tu la FCSB așa se întâmpla?”

Leo Strizu: „Da, existau două zile libere”

Valeriu Răchită: „Două zile libere într-un ciclu săptămânal?”

Leo Strizu: „Acum nu vreau să se analizeze ce s-a făcut bine și ce nu. Din punctul meu de vedere, Pintilii a avut rezultate”

Valeriu Răchiță: „Așa e, Leo, dar eu mă pun în postura unui jucător de la FCSB care e în lot și nu joacă. Meciul e duminică, sâmbătă faci un antrenament de așezare, duminică nu joci, iar luni și marți ai liber. Sunt 4 zile în care nu te antrenezi. Ce ritm de joc mai ai tu pentru următoarea săptămână?”

Leo Strizu: „Chiar nu aș vrea să intru și să fac eu o analiză”

Valeriu Răchită: „Am fost amândoi la cursurile penrru licență. Ai avut vreodată un curs al unui rector care ori era din străintătate, ori era de aici, în care ciclul săptămânal arăta așa? Eu țin minte că a venit un rector din Italia, care spune că dacă se juca sâmbăta, duminica se făcea recuperare, luni și marți antrenament, iar miercurea, dar doar o dată, le dădea liber”

Leo Strizu: „Acum depinde cum se joacă, care e ciclul săptămânal, cât este de încărcată echipa. Un punct de vedere important îl are și Thomas Neubert, care din punctul meu de vedere este cel mai bun preparator din țară. Eu știu ce vrea Vivi, dar nu vreau să intru în detalii”

Publicat: 27 04. 2023, 11:13