Alexandru Ișfan, iritat de întrebarea legată de posibilul transfer la Universitatea Craiova: „Nu vreau să vă mai spun, v-am spus de atâtea ori!”

Mihai Alexandru Isfan reactioneaza in meciul de fotbal dintre FC Arges si FC U Craiova, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, sambata 12 august 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Alexandru Ișfan, mijlocașul central în vârstă de 22 de ani de la FC Argeș, a fost vizibil dezamăgit după înfrângerea cu FC U Craiova și a evitat subiectul legat de posibilul său transfer la Universitatea Craiova.

Meciul dintre FC Argeș și FC U Craiova s-a disputat vineri seară, în cadrul etapei a cincea din Superliga, pe Stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești, iar oltenii s-au impus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către italianul Andrea Compagno, în minutele 3, respectiv 75.

Nu este un secret faptul că Universitatea Craiova îl dorește pe Alexandru Ișfan, iar numirea lui Mirel Rădoi pe banca tehnică ar putea reprezenta un plus în vederea realizării acestei mutări.

Alexandru Ișfan, iritat de întrebarea legată de posibilul transfer la Universitatea Craiova

Totuși, Alexandru Ișfan a evitat să vorbească despre o posibilă plecare de la FC Argeș și a vorbit doar despre situația echipei sale, după eșecul cu FC U Craiova.

„Frustrant. Suntem dezamăgiți toți. Luăm primul gol pe o greșeală, dar după am avut tot timpul să întoarcem scorul. Dar așa a fost să fie. Am avut oportunități, dar poate am avut și puțin ghinion. Păcat că am pierdut și jucători, Turda a ieșit accidentat, Mike (n.r. Cestor), și Marius Constantin a simțit ceva, și eu.

Jucăm la Mioveni (n.r. în etapa viitoare din Superliga), victoria este obligatorie.

(n.r. despre oferta de la Universitatea Craiova) Nu știu, nu mai vreau să vă mai spun, v-am spus de atâtea ori la atâtea interviuri, sunt aici și sunt focusat pe ceea ce am de făcut aici”, a spus Alexandru Ișfan, la flash-interviul de după meci.

Publicat: 12 08. 2022, 23:42