Alexandru Crețu, plin de nervi după ce oltenii au încasat două goluri în primele 7 minute din UTA – Universitatea Craiova 2-2: „Greșeli copilărești! E inacceptabil”

Universitatea Craiova, echipa lui Ivaylo Petev, a remizat cu UTA Arad, scor 2-2, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 21 din Superliga.

După egalul înregistrat pe Cluj Arena, Alexandru Crețu a spus că este extrem de nemulțumit de prestația formației din Bănie.

Alexandru Crețu, plin de nervi după ce oltenii au încasat două goluri în primele 7 minute din UTA – Universitatea Craiova 2-2: „Greșeli copilărești! E inacceptabil”

În contextul în care în minutul 7 era deja 2-0 pentru UTA, Alexandru Crețu a spus că e inacceptabil ca echipa sa să încaseze două goluri atât de rapid.

Mijlocașul Universității Craiova și-a continuat discursul pe același ton și a venit cu acuzații dure după ce gruparea din Bănie a început meciul de la Cluj cum nu se putea mai prost.

„E inacceptabil. Nu avem voie să începem așa. Am primit două goluri copilărești, ne pare rău că nu am reușit să-i întoarcem. Suntem triști, pierdem puncte cu echipe mult mai slab cotate decât noi.

FCSB și-a câștigat ultimul meci, dar e mai puțin important ce fac cei din fața noastră atâta timp cât noi nu facem puncte.

Ne lipsește constanța asta, nu adunăm puncte, pierdem puncte în meciuri ușoare. Sunt sigur că cei din conducere vor analiza, unii vor pleca, alții vor venii, ăsta e fotbalul și face parte din joc. Vom analiza ce s-a întâmplat. Mi-e greu să fac o caracterizare la cald. Vom analiza”, a declarat Crețu.

Alex Mitriță, total dezamăgit după UTA – Universitatea Craiova 2-2: „Am făcut iarăși cadou două goluri”

Alex Mitriță, fotbalistul care a reușit să egaleze pentru Universitatea Craiova, a catalogat golurile celor de la UTA ca fiind două cadouri care au venit din stângăcia sa și a colegilor săi.

„Am făcut iarăși cadou două goluri, am dominat, dar când oferi goluri la adversari asta se întâmplă. S-au făcut două greșeli. Din păcate nu am învățat din meciul trecut. Nu mai aveam ce face, am spus că trebuie să intrăm și să schimbăm meciul. Am pierdut două puncte foarte importante.

Trebuie să câștigăm meciuri, să adunăm cât mai multe puncte. În prima repriză nu am arătat foarte bine. Nu mă gândesc la un transfer. Am venit de 6 luni la Craiova și vreau să termin campionatul aici.

Am făcut și meciuri foarte bune, dar când pierdem puncte vă dați seama că nu suntem mulțumiți”, a declarat Alex Mitriță.

Publicat: 20 12. 2023, 20:10
Actualizat: 20 12. 2023, 20:15