Afacere între Giovanni Becali și Jose Mourinho, care îl îmbogățeşte pe Gigi Becali. Turcii anunță: „Fenerbahce îl vrea pe Târnovanu”

SURSĂ Sportpictures 30.04.2025
Vezi galeria foto - 5 poze

Se pune la cale o afacere între Giovanni Becali și Jose Mourinho, care îl va îmbogăți pe Gigi Becali. Turcii au anunțat că Fenerbahce dorește să îl transfere pe Ștefan Târnovanu, de la FCSB.

Portarul campioanei României are parte de un sezon foarte bun. După ce a ajuns până în optimile UEFA Europa League, se pregătește să cucerească un nou titlu alături de „roș-albaștri”.

Ștefan Târnovanu, dorit de turcii de la Fenerbahce

Ștefan Târnovanu, unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lotul celor de la FCSB, a devenit o țintă importantă pentru marile echipe din Turcia. Tânărul portar, care are parte de un sezon excelent alături de „roș-albaștri”, este dorit de Galatasaray dar și de Jose Mourinho, la Fenerbahce. Astfel, jurnaliștii turci au scris deja despre o posibilă afacere și au vorbit și despre clauza de reziliere pe care fotbalistul o are în contractul cu FCSB, în valoare de 10 milioane de euro.

„Galatasaray este interesată de portarul celor de la FCSB, Ștefan Târnovanu. De altfel, Fenerbahce îl consideră la rândul ei o opțiune pe Târnovanu, dacă portarul Livakovic va pleca la finalul sezonului.

Portarul român are o clauză de reziliere de 10 milioane de euro”, a notat jurnalistul turc Ekrem Konur.

FCSB are deja înlocuitor pentru Ștefan Târnovanu

Gigi Becali s-a pregătit deja pentru momentul în care Ștefan Târnovanu se va despărți de FCSB. Astfel, latifundiarul din Pipera a adus în iarnă un nou portar, pe Lukas Zima, de la Petrolul Ploiești, care ar putea prelua rolul de titular în poarta campioanei României.

Ștefan Târnovanu este o piesă importantă în lotul pregătit de Elias Charalambous și Mihai Pintilii la FCSB. În actualul sezon, tânărul portar a bifat nu mai puțin de 55 de meciuri în tricoul roș-albastru. Totodată, de menționat este că Ștefan Târnovanu a reușit să mențină poarta intactă în 22 de partide.

Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Ștefan Târnovanu este cotat în acest moment la suma de 4.5 milioane de euro.

FCSB se pregătește pentru a cuceri un nou titlu de campioană a României. În etapa a șaptea din play-off, echipa lui Gigi Becali va da piept cu Dinamo București, într-un derby care se va disputa pe Arena Națională. În cazul unei victorii, dar și în funcție de rezultatele înregistrate în celelalte partide din play-off, FCSB ar putea deveni campioană matematic chiar din următoarea etapă.

Publicat: 30 04. 2025, 09:04
Actualizat: 30 04. 2025, 09:53