Adrian Mutu, mesaj special pentru Dan Șucu, după ce a fost numit antrenor la CFR Cluj

Adrian Mutu, mesaj special pentru Dan Șucu, după ce a fost numit antrenor la CFR Cluj
Vezi galeria foto - 4 poze

Adrian Mutu a avut un mesaj special pentru Dan Șucu la scurt timp după ce a fost numit în mod oficial în funcția de antrenor principal al celor de la CFR Cluj.

„Briliantul” revine astfel în Superliga după doar circa 6 luni, timpul trecut de la momentul în care fostul atacant s-a despărțit de Rapid, cu doar câteva zile înainte de startul sezonului, pentru a semna cu azerii de la Neftchi Baku.

Adrian Mutu i-a mulțumit lui Dan Șucu pentru că i-a dat șansa de a antrena la Rapid

Chiar dacă a petrecut destul de puțin timp în Giulești, Adrian Mutu susține că s-a atașat de clubul alb-vișiniu și că îl va susține întotdeauna, cu excepția meciurilor directe.

De asemenea, fostul selecționer al naționalei de tineret a României, în prezent în vârstă de 45 de ani, a ținut să îi mulțumească lui Dan Șucu pentru că i-a oferit oportunitatea de a fi antrenor principal la Rapid.

„Peste două etape vom juca împotriva lor. Cum să fie… Eu îi mulțumesc frumos lui Dan Șucu. Rapidul are 36 de puncte și e la egalitate de puncte cu CFR-ul în momentul ăsta.

Undeva mă bucur că o să jucăm acasă. Pe Giulești ar fi fost mai greu. Dar e ciudat puțin pentru că îți dai seama că am rămas un simpatizant al Rapidului. E normal. Și o să rămân și de-acum încolo indiferent unde voi fi.

Dar asta e viața noastră, a antrenorilor. Probabil asta nu va conta la acel meci și sper ca echipa mea să obțină punctele puse în joc. Atâta timp cât nu jucăm unul contra celuilalt bineînțeles că eu simpatizez Rapidul sau dacă concurează contra mea, nu?

Categoric e ceva ce mi-am dorit, așa cum îmi doream să antrenez și Rapidul. Îmi doream într-o zi să antrenez și CFR-ul.

Mai ales că la nivel de campionate a câștigat cele mai multe în ultimii ani. Așa este. N-aș putea să spun că nu ai dreptate. Este cel mai important moment și poate cea mai mare provocare din cariera mea de antrenor. Mă refer la cât este de titrată echipa.

(n.r. despre Panagiotis Tachtsidis) Da, îmi place. Ar fi culmea să zic că nu îmi place. Nici n-am ajuns la Cluj și deja nu-mi place? Îl știu de la Roma, de la Verona, îmi place. Are un stil așa aparte, dar nu mai e important. Eu sper ca pe viitor să ne revenim după eșecul cu Botoșaniul și să câștigăm de-acum toate meciurile”, a spus Adrian Mutu, potrivit fanatik.ro.

Publicat: 24 01. 2024, 21:55