Adrian Mutu i-a cerut lui Nelu Varga transferul imediat al africanului pe care îl consideră cel mai bun din Superliga pe postul lui! CFR Cluj s-a înțeles deja cu fotbalistul, dar clubul de care aparține a cerut o sumă minimă pentru a-l ceda acum. EXCLUSIV

Adrian Mutu i-a cerut lui Nelu Varga transferul de urgență, imediat, a fundașului stânga Aly Abeid, de la UTA Arad.

Sursele ProSport susțin că Mutu a solicitat aducerea lui Abeid până la finalizarea acestei perioade de mercato (marți e ultima zi), deși mai are în lot doi fundași stânga de profesie, Mario Camora și Petar Mamic.

Adrian Mutu îl vrea pe Aly Abeid la CFR Cluj din această iarnă 

CFR are un acord cu Abeid, căruia îi expiră în vară contractul cu UTA Arad. Internaționalul din Mauritania a semnat deja cu echipa din Cluj, dar planurile tehnicianului din Gruia sunt altele. La meciul cu Rapid, Mutu a folosit un fundaș dreapta în banda stângă, pe Cristi Manea, deși atât Camora, cât și Mamic erau disponibili. Dacă portughezul revenea după ceva probleme medicale, croatul pur și simplu nu e considerat suficient de bun.

În acest context, Nelu Varga a început acum câteva zile negocierile cu cei de la UTA pentru a obține acordul transferului imediat al lui Abeid. Sursele noastre susțin că Varga a oferit 50.000 de euro, dar arădenii au solicitat dublu. Dacă inițial a refuzat să ia în calcul plata acestei sume, acum, după eșecul cu Rapid, patronul lui CFR pare dispus să mărească propunerea pentru a-i satisface dorința „Briliantului”.

  • În acest sezon, Aly Abeid a fost utilizat de Mircea Rednic în 21 de meciuri, 18 în Superliga și trei în Cupa României, fără a reuși să marcheze sau să ofere o pasă decisivă.

Mircea Rednic, mesaj pentru CFR Cluj: „Dacă vrei un jucător, plătești!”

Mircea Rednic și-a exprimat punctul de vedere în legătură cu situația lui Aly Abeid. Antrenorul UTA-ei a ținut să asigure că fundașul stânga se pregătește corespunzător și că l-a anunțat că dorește să fie luat în calcul pentru următoarele meciuri, în cazul în care CFR Cluj nu-l transferă din această iarnă.

Totodată, Mircea Rednic a afirmat că nu înțelege poziția echipei din Gruia. În viziunea „Puriului” există o singură rezolvare. Aly Abeid poate ajunge la CFR Cluj înainte de termen, numai dacă Nelu Varga va plăti o sumă de bani.

„Am vorbit cu Aly, mi-a plăcut reacția lui, v-am zis că eu am o relație bună cu el. Mi-a și zis: «Coach, eu sunt profesionist, dacă cluburile se înțeleg, se aranjează, treaba lor. Eu sunt aici, vreau să joc!», iar el a insistat să fie în lot. Eu vă spun că putem să ne bazam și poate chiar să fie de ajutor pentru noi, căci știe ce înseamnă un loc bun în clasament pentru noi. Dar, dacă vrei un jucător și nu vrei să dai ceva bani pe el, nu mi se pare corect. Când vrei un jucător… Ca și în viață. Dacă vrei ceva și ai bani, ei chiar au bani, plătești! Dacă nu, Aly va rămâne aici și echipa noastră va fi mult mai puternică”, a declarat Mircea Rednic, la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Botoșani.

Publicat: 12 02. 2024, 09:38
Actualizat: 12 02. 2024, 09:39