Adrian Mititelu, reacție furtunoasă împotriva lui Gigi Becali, după ce rivalul a afirmat că i-a spus echipa FCSB cu două zile înainte de meci: „Ce dracu’ vorbește? Sunt niște tâmpenii! Se oftică”. EXCLUSIV

Adrian Mititelu a avut o reacție furtunoasă împotriva lui Gigi Becali, așa cum era de așteptat, după ce patronul de la FCSB a spus că i-a dezvăluit omologului său echipa de start pe care urma să o folosească Elias Charalambous în meciul direct din Cupa României, disputat joi seară în Bănie și câștigat de olteni cu scorul de 2-0, întrucât, susține omul de afaceri din Pipera, a dorit să îl lase pe rivalul său să câștige.

Finanțatorul liderului din Superliga a motivat această presupusă acțiune prin faptul că „i-a fost milă” de Adrian Mititelu, cel care nu mai reușise de mult timp să îi învingă pe cei de la FCSB.

Adrian Mititelu a răbufnit la adresa lui Gigi Becali, la scurt timp după dezvăluirea făcută de patronul de la FCSB

Contactat de ProSport, finanțatorul lui FC U Craiova a negat în mod ferm acest scenariu prezentat de Gigi Becali și a apreciat că acesta a apelat la astfel de lucruri din frustrarea generată de eșecul din Bănie.

Mai mult, Adrian Mititelu susține că el și antrenorul Giovanni Costantino au anticipat oricum corect primul 11 folosit de FCSB joi seară. În plus, el a ținut să scoată în evidență că, în opinia lui, FC U Craiova ar fi putut câștiga chiar și mai categoric acest meci.

Nu în ultimul rând, patronul echipei alb-albastre a dezvăluit și că, înaintea partidei, omologul său i-a transmis că îl va învinge chiar și cu un prim 11 format din jucători care au evoluat ceva mai puțin până acum în acest sezon.

„Gigi Becali vorbește tâmpenii. Vrea să ducă în derizoriu victoria noastră, de oftică. Dădeau cu pumnii în vestiar de supărare.
Eu îi spuneam lui echipa FCSB înainte, dacă voia. Că o știa toată lumea. Eu greșeam un singur jucător, dar Costantino o știa de luni, a anticipat-o perfect. Eu credeam că joacă un alt jucător, dar antrenorul meu a zis-o exact pe aia.

Ce dracu’ vorbește? Sunt niște tâmpenii de-ale lui Becali, nu v-ați obișnuit? Păi, el îmi spunea mie înainte de meci că mă bate cu rezervele. Norocul lui a fost că am jucat fără Bauza în campionat, că îl băteam și pe Arena Națională. Pentru noi a fost foarte important acest succes. Voiam să rămân neapărat în Cupa României.

Puteam să cedăm dacă ne dădeau gol în minutul 78 sau 80, să fie o catastrofă pentru noi. De frică, în repriza a doua ne-am pus pe două linii, dar asta a fost. Dacă rămâneau Achim și Bauza pe teren, le mai dădeam”, a spus Adrian Mititelu, pentru ProSport.

Publicat: 08 12. 2023, 14:06