Adrian Mititelu râde de Gigi Becali după oferta pentru Andrea Compagno: „Suma aia poate doar pentru un împrumut!” Ce zice de victoria cu FC Argeș

gigi-becali-il-avertizeaza-pe-adrian-mititelu-fc-u-craiova-fcsb

Adrian Mititelu nici nu se gândește să-l lase pe Andrea Compagno la FCSB!

Patronul lui FC U Craiova susține că nu-l vinde pe atacantul italian nici pentru suma de trei milioane de euro. Vârful a fost decisiv și în victoria cu FC Argeș (2-0), din moment ce a marcat ambele goluri.

„Aseară am vorbit cu cineva care e prieten cu Mititelu, ca să-l întrebe de Compagno. Dar a zis că nu-l dă, că vrea să intre în play-off. Nu-l vinde. Mie nu-mi plăcea de Compagno la început, acum atât de mult a crescut! Se bate cu fundașii, îi înnebunește pe fundași. Are o creștere uriașă. Mi l-a propus cineva acum un an pentru 300.000 de euro. Și i-am zis că îi dau 300.000 de euro să mă lase în pace. Acum i-am zis că dau 500.000 de euro dacă mi-l dă”, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.

Adrian Mititelu nu-l lasă pe Andrea Compagno la FCSB: „Nici cu trei milioane de euro!”

Adrian Mititelu speră să ajungă în play-off-ul Superligii cu FC U Craiova, așa că Andrea Compagno va continua cu siguranță în Bănie.

„Meciurile de la Pitești sunt mereu foarte dificile. Așa a fost mereu în istoria Universității Craiova. Am reușit să câștigăm, batem rar aici. A venit într-un moment foarte bun. Aveam nevoie de această victorie. A picat la țanc! Nu este ușor să câștigi aici. Au venit peste noi! A fost un gol rapid, Compagno a demonstrat calitatea de jucător. I-am spus lui Dică că nu este posibil să plece. Nu se pune problema! Nici cu două, nici cu trei milioane de euro.

Probabil, domnul Becali m-a confundat cu Iftime, de la Botoșani. Eu vreau să merg în play-off și îl vând pe Compagno? Acea sumă (n.n. 500.000 de euro) poate fi doar un împrumut pe un an. Nu știu dacă avem echipă mai bună decât cea a lui Rotaru, chiar dacă venim tare din urmă”, a spus Adrian Mititelu.

Publicat: 13 08. 2022, 00:17
Actualizat: 13 08. 2022, 02:04