Adrian Mititelu pune batista pe țambal în scandalul cu Cristian Săpunaru! După ce FC U Craiova a primit doar o amendă, patronul nu mai atacă deciziile comisiilor FRF: „Mă trezesc iar cu un milion de înjurături”

Adrian Mititelu, patronul lui FC U Craiova, pune batista pe țambal în scandalul cu Cristi Săpunaru.

Patronul grupării antrenate de Marius Croitoru a reacționat după ce FC U Craiova a primit o amendă în urma scandalului care a avut loc la finalul meciului cu Rapid.

Adrian Mititelu s-a declarat nemulțumit de decizia luată de comisiile FRF în ceea ce îl privește pe Cristi Săpunaru, dar nu mai vrea să facă scandal pentru a nu primi „un milion de înjurături și reproșuri”.

Adrian Mititelu pune batista pe țambal în scandalul cu Cristian Săpunaru! După ce FC U Craiova a primit doar o amendă, patronul nu mai atacă deciziile comisiilor FRF

Totodată, patronul lui FC U Craiova îi acuză pe oficialii lui Rapid că au făcut o diversiune pentru a distrage atenția de la gesturile lui Cristi Săpunaru de la finalul meciului de la Târgu Jiu.

„Ce să comentez eu… Dacă mai zic ceva mă trezesc iar cu un milion de înjurături şi reproşuri… Aşa că prefer să mă abţin, mai ales că aveam foarte mulţi amici rapidişti şi amiciţia s-a încheiat după acest eveniment de la Târgu Jiu, care 100% nu se datorează clubului nostru sau mie, ci din cauza acţiunilor făcute de acest jucător, unul valoros de altfel ca şi jucător, dar cu mari probleme de comportament.

Până la urmă tot noi am ieşit mai prost de aici, cu 50.000 de lei amendă… În fiecare an plătim 4-500.000 de lei amenzi pentru chestiuni legate de organizarea meciurilor, de suporteri… Noi, entităţile sportive nu avem capacitatea să ţinem sub control astfel de evenimente, dar ni se pun în cârcă. A fost o diversiune făcută de cei de la Rapid pentru a distrage atenţia de la gesturile lui Săpunaru. Acei oameni au apărut după ce scandalul a luat proporţii

Erau oameni din zona mixtă, foarte aproape şi când au văzut acea învălmăşeală au mers din curiozitate, pentru că era ceva inedit”, a spus Adrian Mititelu la Prima Sport.

Publicat: 29 09. 2022, 11:22