Adrian Mititelu e gata să facă primul transfer de marcă la FC U Craiova! Arian Kabashi, un kosovar care a jucat în Elveția e la antrenamentele oltenilor. EXCLUSIV

FC U Craiova a încheiat anul 2023 pe locul 9 în clasamentul din Superliga, la doar trei puncte în spatele Farului Constanța, echipa aflată pe ultimul loc care duce în play-off-ul Superligii, iar Adrian Mititelu vrea să întărească echipa pentru a prinde unul dintre primele 6 locuri din clasament.

Astfel, Adrian Mititelu, patronul formației FC U Craiova, a adus în probe la gruparea din Bănie un kosovar în vârstă de 27 de ani  care a jucat în Elveția.

Arian Kabashi a jucat în Elveția, iar acum este aproape de un transfer la FC U Craiova! Kosovarul se află deja la antrenamentele oltenilor

Conform surselor ProSport, Arian Kabashi, fundașul central cotat de site-urile de specialitate la 250.000 de euro, se află în probe la gruparea patronată de Adrian Mititelu, însă milionarul este hotărât să îi propună un contract dacă acesta va impresiona la antrenamentele oltenilor.

Arian Kabashi a jucat ultima oară la FC Lahti, formație care evoluează în prima ligă din Finlanda și care își susține toate meciurile de „acasă” pe Lahden Stadion.

Fotbalistul kosovar în vârstă de 27 de ani a fost propus la gruparea finanțată de Adrian Mititelu, iar acesta se află deja la antrenamentele oltenilor efectuate în această iarnă.

În cazul în care va reuși să îl impresioneze pe Giovanni Constantino, antrenorul italian de la FC U Craiova, atunci Adrian Mititelu îi va propune lui Arian Kabashi un contract.

Pe parcursul carierei, Arian Kabashi a mai jucat la FC Sierre, Martigny Sports, FC Sion U21, FC Sion și FC Lahti. La gruparea din Finlanda, kosovarul a jucat în 40 de meciuri, a dat un gol și a oferit o pasă decisivă.

FC U Craiova se pregătește pentru partea a doua a sezonului în Bănie

Echipa patronată de Adrian Mititelu s-a reunit după scurta vacanță din iarnă, iar jucătorii lui FC U Craiova vor efectua un stagiu de pregătire în Bănie, pe Tărâmul Leilor, unde va avea loc și o partidă de verificare cu o formație din prima ligă din România.

Formația pregătită de Giovanni Constantino va juca în deplasare primul meci oficial din 2024, cu Rapid București, în Giulești, vineri, 19 ianuarie, Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.

Înainte de reluarea campionatului, FC U Craiova se află pe locul 9 în clasamentul din Superliga, cu 27 de puncte, la două în spatele celor de la Hermannstadt și U Cluj și la trei distanță de Farul Constanța și Sepsi OSK.

  • 13 meciuri a bifat Arian Kabashi în tricoul lui FC Sion
  • 8 selecții are Arian Kabashi la echipa națională U21 a statului Kosovo, acolo unde a debutat pe 25 martie 2017
Publicat: 04 01. 2024, 21:13