Adrian Mititelu, distrus după ce UTA a egalat-o pe FC U Craiova! Cum a fost surprins afaceristul la golul lui Postolachi | FOTO

Adrian Mititelu (54 de ani) a fost surprins de camerele de filmat imediat după reușita lui Virgiliu Postolachi, iar dezamăgirea s-a putut vedea pe chipul patronului de la FC U Craiova.

Adrian Mititelu, distrus după ce UTA a egalat-o pe FC U Craiova! Cum a fost surprins afaceristul la golul lui Postolachi

FC U Craiova a remizat cu UTA Arad în etapa 22 din Superliga, scor 1-1, după ce oltenii au deschis scorul în minutul 22 și au condus până în 72, atunci când Virgiliu Postolachi și-a trecut numele pe tabela de marcaj și le-a adus arădenilor un punct.

Deși spera ca echipa sa să obțină cele trei puncte din meciul cu UTA Arad, echipa de pe locul 15 în clasamentul din Superliga, planurile lui Adrian Mititelu au fost date peste cap de către Virgiliu Postolachi. Fotbalistul crescut de PSG a înscris golul de 1-1 în minutul 72, iar patronul echipei din Bănie a fost surprins transfigurat de dezamăgire.

Afaceristul care o finanțează pe FC U Craiova a trăit intens repriza secundă a meciului cu UTA Arad, iar în momentul în care Virgiliu Postolachi a înscris golul egalizator s-a luat cu mâinile de cap, semn care arată dezamăgire și frustrare, iar apoi s-a uitat nemișcat către suprafața de joc.

FC U Craiova a adunat 24 de puncte în 22 de meciuri

După remiza cu UTA Arad, FC U Craiova a urcat pe locul 10 în clasamentul din Superliga, cu 24 de puncte, la egalitate cu Hermannstadt și FC Botoșani, însă sibienii au un joc în minus și pot urca până pe opt dacă se va impune cu FCSB, azi, ora 20.45, în etapa 22.

Echipa pregătită de Nicolo Napoli a bifat șase victorii, șase rezultate de egalitate și 10 înfrângeri în cele 22 de meciuri jucate în sezonul 2022 – 2023 și are un golaveraj de 22 de goluri date și 25 primite.

În etapa următoare din Superliga, FC U Craiova se va deplasa la Sfântu Gheorghe pentru meciul cu Sepsi OSK, duminică, 29 ianuarie, ora 16.00, iar partida va fi transmisă la TV de Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport, iar cele mai importante faze sunt pe www.prosport.ro.

Echipele de start de la FC U Craiova – UTA Arad

FC U Craiova: Gurău – Negru, Duarte, Paramatti- Huyghebaert – Asamoah, Albu – Baeten, Bauza, Bahassa – Chițu
Rezerve: R. Popa, Zanfir, R. Grigore, Matheus, Van Durmeun, Blidar, Ganea, Jibril
Antrenor: Nicolo Napoli

UTA: F.Iacob – Vukcevic, Benga, Hoxhallari, Dobrescu – Cascini, Ubbink, Batha – Stahl, Keșeru, Pop
Rezerve: Mociu, Erico, Postolachi, Șteau, Chindriș, Milosevici, Benzar
Antrenor: Laszlo Balint

Stadion: „Complex Sportiv Craiova”
Arbitru: Kovacs Szabolcs (Carei – Satu Mare), A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), A2: Orbuleţ Mircea (Bucureşti), Arbitru VAR: Dima Iulian (Bucureşti), Arbitru AVAR: Bîrdeş Romică (Piteşti – Argeş)

Captură foto: Digi Sport

Publicat: 22 01. 2023, 19:25