Adrian Mihalcea a tras un semnal de alarmă, după ce echipa sa a întors-o miraculos pe Universitatea Craiova: „Conducerea trebuie să înțeleagă asta”
Prim semnal de alarmă tras de Adrian Mihalcea după ce echipa sa a întors-o miraculos pe Universitatea Craiova: „Conducerea trebuie să înțeleagă asta”
Tehnicianul arădenilor a vorbit la finalul meciului despre problemele de la nivelul lotului pe care speră ca oficialii clubului să le rezolve cât mai repede.
Concret, Adi Mihalcea cere transferuri cât mai repede posibil, având în vedere cât de subțire este lotul din punct de vedere numeric.
În ceea ce privește meciul, Mihalcea i-a taxat pe elevii săi pentru începutul modest de meci, dar i-a lăudat în cele din urmă pentru modul în care au gestionat finalul de meci cu Universitatea Craiova.
Deși în minutul 80 scorul era 0-3, UTA Arad nu a renunțat și a produs o revenire entuziasmantă pentru public. Punctul îi oferă încredere lui Mihalcea, dar antrenorul recunoaște că mai este mult de lucrat.
Mă bucură prestația bună a noilor veniți, dar încă avem de timp. Se vede acest lucru, nu putem duce 90 de minute, nu ne cunoaștem între noi. E început de campionat, e dificil. I-am felicitat la final pentru că au crezut că pot reveni. O să mai urmeze transferuri, că altfel nu o să reușim mare lucru. Suntem în discuții.
Alin Roman, prima reacție după debutul de vis de la UTA Arad
Alin Roman a fost eroul arădenilor, chiar la meciul său de debut la noua echipă, reușind să înscrie golul egalizator în minutul 90+13. După meci, fotbalistul a recunoscut că prima repriză a fost una foarte slabă, dar jocul din repriza a doua le va oferi încredere pentru următoarele etape.