Adiță Mititelu s-a dezlănțuit după succesul lui FC U Craiova din derby-ul Băniei! Fiul patronului oltenilor le-a făcut cu mâna rivalilor, apoi i-a înjurat și jignit: „Sclavii de la CSU” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 7 poze

Adiță Mititelu s-a dezlănțuit după succesul lui FC U Craiova din derby-ul Băniei, scor 2-0, în fața celor de la Universitatea Craiova.

Fiul patronului oltenilor a fost surprins pe camerele care transmiteau în direct duelul de pe stadionul Ion Oblemenco în timp ce i-a înjurat pe adversari după fluierul de final al arbitrului Andrei Chivulete.

Mititelu Jr. nu și-a putut stăpâni reacția, după primul rezultat pozitiv obținut de FC U Craiova în fața rivalei din oraș de la revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc. Până acum, trupa lui Mihai Rotaru își adjudecase toate celelalte partide.

Apoi, fiul lui Adrian Mititelu a postat pe contul de Instagram două clipuri video în care le-a făcut cu mâna suporterilor rivalei, apoi i-a numit pe aceștia „sclavi”.

Adiță Mititelu s-a dezlănțuit după succesul lui FC U Craiova din derby-ul Băniei, scor 2-0, în fața celor de la Universitatea Craiova

Adiță și Adrian Mititelu au fost, de asemenea, surprinși în timp ce s-au bucurat triumfător după reușitele semnate de William Baeten și George Ganea, goluri care au decis întâlnirea din această seară.

Oficialii lui FC U Craiova s-au luat în brațe și au început sărbătoarea în lojă încă din minutul 60, când elevii lui Nicolo Napoli s-au distanțat pe tabela de marcaj.

Mai mult, pentru Adiță Mititelu a fost prima partidă la care a fost prezent pe stadion după o suspendare de un an de zile. Oficialul oltenilor fusese suspendat în urma unor incidente cauzate la o partidă cu CS Mioveni, din stagiunea precedentă. Tatăl său a dezvăluit înaintea jocului că acesta și-ar putea face apariția pe arena Ion Oblemenco.

„Adiță (n.r. Adrian Mititelu jr.) sper să fie cu noi. Un an de zile a stat pe tușă. Așa a hotărât cineva de la Jandarmerie.

Cineva de la Jandarmeria Craiovei a decis, chiar dacă meciul a fost la Mioveni. Deși am contestat decizia, a rămas în picioare”, a spus Adrian Mititelu.

Echipele de start de la Universitatea Craiova – FC U Craiova 0-2

CS Universitatea Craiova: Lazar – Vătăjelu, Paul Papp, Raul Silva, Mitrea, Denis Benga – Al. Crețu, Căpățînă, Nistor – Rivaldinho, Baiaram
Rezerve: D. Rusu – Mateiu, Ed. Florescu, Cîmpanu, Melniciuc, Roguljic, A. Ivan, Markovic, M. Danciu
Antrenor: Mirel Rădoi

FCU Craiova: Ionuț Gurău – R. Negru, Duarte, Paramatti, Van Durmen – D. Albu, V. Achim – Baeten, Bauza, Bahassa – G. Ganea
Rezerve: Mogoșanu – R. Grigore, Zanfir, Asamoah, Marquet, Sidibe, Chițu, Blănuță, G. Iancu
Antrenor: Nicolo Napoli

Stadion: Ion Oblemenco (Craiova)
Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti) / A1: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti) / Arbitru VAR: Haţegan Ovidiu (Arad), Arbitru A VAR: Marica Mihai Marius (Bistriţa)

Mai jos aveți ediția integrală a emisiunii ProSport Special de la finalul derby-ului Băniei

Publicat: 03 12. 2022, 21:50
Actualizat: 03 12. 2022, 22:13