Adevăratul motiv pentru care Gigi Becali nu îl dă afară pe Damjan Djokovic, deși nu e încântat de „creierul” din Croația. Ce solicită mijlocașul dacă FCSB vrea să îi rezilieze contractul. EXCLUSIV

Damjan Djokovic nu l-a cucerit pe Gigi Becali în meciurile jucate pentru FCSB, însă ProSport a aflat adevăratul motiv pentru care latifundiarul din Pipera nu-l dă afară pe croat.

Gigi Becali a anunțat că nu va renunța, cel mai probabil, la Damjan Djokovic, deși mijlocașul e departe de forma cu care încânta pe vremea când juca la CFR Cluj.

De ce nu îl dă afară Gigi Becali pe Damjan Djokovic! Ce solicită mijlocașul croat

ProSport a aflat adevăratul motiv pentru care patronul FCSB nu va forța despărțirea de fotbalistul de 33 de ani, cu toate că nu îl place aproape deloc pe fotbalistul care în trecut a jucat și la CFR Cluj.

Sursele noastre susțin că Djokovic ar fi lăsat de înțeles că e dispus să rezilieze doar dacă i se va plăti contractul până la finalul său. Concret, jucătorul are o înțelegere până la finalul lui iunie 2024 (clubul avea și o opțiune de prelungire cu un sezon), deci Becali ar fi nevoit să achite 6 luni de salariu.

Cum fotbalistul născut la Zagreb încasează 20.000 de euro lunar, patronul FCSB ar trebui să scoată din conturi 120.000 de euro. Cum totul se rezumă la bani pentru miliardar, opțiunea rezilierii imediate a acordului cu Damjan Djokovic a picat.

Contribuie la păstrarea croatului și faptul că acesta nu este deloc conflictual atunci când nu joacă și, mai mult, afirmă sursele noastre, este un exemplu în modul în care se pregătește. De aici și motivele pentru care Becali ar fi decis, momentan, să îl păstreze: dacă tot îl plătește încă 6 luni, de ce să renunțe la un jucător care poate intra oricând să ajute și care nu face probleme în vestiar?

Rămâne de văzut cum va evolua, în săptămânile care vin, relația dintre Damjan Djokovic și Becali, dar toate indiciile de acum arată că sportivul de 33 de ani va continua să se lupte la titlu în tricoul roș-albaștrilor.

Ce spunea Gigi Becali despre Damjan Djokovic

„Djokovic nu e subiect închis pentru că te folosești de el. Nu pot să spun de el ca de Rotariu sau ca de Ganea. E un jucător de care ne vom mai folosi.

Dacă vrea cineva să-l ia pe Djokovic nu-l dau. Vreau să mă folosesc de el. Acuma depinde cu ce echipă joci, când faci schimbarea, ce scor este când o faci, ca să intre el să joace”, a spus Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.

  • 300.000 de euro este cota lui Damjan Djokovic, conform transfermarkt.com
  • 22 de meciuri, patru goluri și două pase decisive are Damjan Djokovic la FCSB
Publicat: 13 12. 2023, 10:54