Acționarul minoritar Victor Angelescu declanșează războiul cu liderii galeriei, Gigi Corsicanu’ și Liviu Bocciu’! „Nu punem ce antrenor vrea galeria!”

Sâmbătă, 8 iulie, Rapid a emis un comunicat oficial în care a anunțat despărțirea oficială de Adrian Mutu, cu o săptâmâna înainte de începerea sezonului.

„Am rămas plăcut surprins să descopăr un coleg matur, care a știut să se impună ca un component valoros al unei echipe, și nu ca o vedetă. Îmi pare rău că Adrian pleacă, dar dragoste cu sila nu se poate! Mulțumesc, Adrian! Multă baftă în continuare!”, a fost mesajul lui Dan Șucu pentru site-ul oficial al clubului.

Victor Angelescu: „Nu am ales nici până acum ce a dorit galeria”

Giuleștenii s-au mișcat rapid, iar a doua zi, Cristiano Bergodi a fost anunțat oficial noul antrenor al echipei, în ciuda preferenței fanilor, care-l doreau pe Marius Șumudică, liber de contract după aventura de la Al-Raed.

Numai că, Victor Angelescu, acționarul minoritar al clubului, a ținut să le reamintească liderilor de galerie, Liviu Ungurean și Gigi Corsicanu’, că Rapidul nu numește antrenor în funcție de dorințele suporterilor. Mai mult, omul de afaceri a dat exemplul lui Adrian Mutu, care nu a fost alesul ultrașilor din Giulești când a fost numit tehnicianul echipei.

„Este decizia lor cum să reacționeze. Decizia noastră e deja luată. Facem ce credem că e mai bine pentru club. Negociem în acest moment și vom anunța când va fi finalizată negocierea. Vrem să avem cât mai repede un antrenor. Vrem ca luni să-l putem anunța.

Noi suntem aici să încercăm să facem să fie cât mai bine pentru acest club. Nu am ales nici până acum ce a dorit galeria. Și când l-am pus pe Mutu a fost la fel, se doreau alți antrenori. Dar noi alegem ce credem că e mai bine pentru club”, a declarat Victor Angelescu în emisiunea „Sport Report”, de la Orange Sport.

Marius Șumudică a sperat până în ultima clipă: „Eu încă cred că voi fi antrenorul Rapidului”

După ce Rapidul a anunțat oficial că Adrian Mutu a plecat de la cârma echipei, Marius Șumudică a mărturisit că, în sfârșit, astrele s-au aliniat: giuleștenii nu au antrenor, iar el este liber de contract. Mai mult, inclusiv după ce s-a auzit că Cristiano Bergodi s-a înțeles cu Dan Șucu, antrenorul care a cucerit titlul cu Astra a mărturisit că încă speră să antreneze clubul său de suflet.

„M-am gândit să nu vin la emisiune! Jur că nu știu ce să spun. Atunci când am văzut că Gigi Răducan a intrat în direct și a zis că s-a bătut palma cu domnul Bergodi… n-am pus geană pe geană, după ce nu dormisem trei nopți. Visez să antrenez Rapidul, o spun deschis.

Simt că și planetele s-au aliniat și am încredere că împreună cu echipa și cu suporterii putem face performanță. Sunt atât de nebun și sper că încă voi fi numit la Rapid. Aștept un anunț oficial care să mă contrazică și că va fi ales un alt antrenor.

Eu sper și voi fi nebun. Țin să le mulțumesc suporterilor care sunt alături de mine. Eu nu aș pleca cu o săptămână înainte să înceapă sezonul. Eu încă cred că voi fi antrenorul Rapidului. Nu va mai fi această oportunitate, pentru că eu în două-trei luni o să-mi găsesc angajament. Există posibilitatea să nu aibă succes, iar eu să nu fiu liber. Pentru mine, speranța moare ultima. Acesta este feeling-ul meu”, a spus Marius Șumudică la DigiSport.

Publicat: 09 07. 2023, 14:55
Actualizat: 09 07. 2023, 15:17