Portughezii au cerut informații despre Enes Sali după ce ProSport a anunțat că Sporting vrea să-l transfere de la Farul. „E capabil să facă diferența!”

Jurnaliștii portughezi l-au sunat pe Marius Niculae pentru a-i cere informații despre Enes Sali, după ce ProSport a anunțat că Sporting vrea să îl transfere de la Farul.

Portughezii au cerut informații despre Enes Sali după ce ProSport a anunțat că Sporting vrea să-l transfere de la Farul

La scurt timp după ce ProSport a anunțat că Sporting Lisabona l-a ofertat pe Enes Sali, jurnaliștii de la Record l-au contactat pe Marius Niculae, fostul atacant al grupării din Portugalia, pentru a-l caracteriza pe puștiul minune de la Gică Hagi.

Marius Niculae nu a dorit să facă o comparație între Enes Sali și Gică Hagi, declarând că „Regele” este unic, dar le-a transmis jurnaliștilor lusitani că tânărul jucător de la Farul este foarte talentat și a dezvăluit care sunt calitățile acestuia, dar și unde mai trebuie să lucreze fotbalistul care a trecut și pe la academia Barcelonei.

„Enes Sali este rapid cu mingea la picior, are o tehnică foarte bună și este capabil să facă diferența pe faza ofensivă. Are o ușurință în a dribla în regim de viteză, însă trebuie să mai îmbunătățească anumite aspecte pe faza defensivă. Astăzi trebuie să faci ambele faze.

Este un copil, poate învăța rapid, iar interesul unui club mare cum este Sporting este ceva benefic. Sali e un jucător cu calități, chiar dacă nu este un titular incontestabil la Farul. Va avea un viitor frumos.

Farul este un club de tradiție din România, cel mai mare din sud-estul României. Are suporteri, iar acum construiește un nou stadion. Hagi, patronul clubului, are propria academie, una dintre cele mai mari din Europa, iar în fiecare an scoate talente și le promovează în prima ligă din România”, a spus Marius Niculae, pentru Record.

Enes Sali a trecut pe la academia Barcelonei

Enes Sali (17 ani) a făcut pasul către echipa mare a Farului în august 2021, iar acesta a semnat un contract valabil până în iunie 2025 cu echipa lui Gică Hagi. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 400.000 de euro născut în Toronto a jucat în sezonul 2022 – 2023 în 15 meciuri, dintre care 14 în Superliga și trei în Cupa României, a dat un gol și a oferit două pase decisive.

Înainte să ajungă la formația patronată de Gică Hagi, Enes Sali a jucat al Woodbridge Str. și la Barca Youth, iar în iulie 2018 a făcut pasul către Academia lui Gică Hagi.

Marius Niculae a jucat pentru Sporting Lisabona în perioada 2001 – 2005 și a fost coleg cu Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai mari fotbaliști din lume. „Săgeată” a fost transferat de gruparea din Portugalia de la Dinamo, iar formația „câinilor” a încasat 5,3 milioane de euro.

  • 35 de meciuri, două goluri și două pase decisive are Enes Sali în tricoul Farului
  • 400.000 de euro este cota lui Enes Sali, conform transfermarkt.com
Publicat: 08 04. 2023, 19:50
Actualizat: 08 04. 2023, 19:52