Supărarea lui Helmuth Duckadam, la două luni după ce a devenit bunic!

Președintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, e trist. Oficialul vicecampioanei Ligii 1 Betano a povestit ce s-a întâmplat, la emisiunea ‘Răi Da’ Buni’.

„Nu mi-am văzut fiica și nepoțelul de două luni, de trei ani”, a spus Duckadam. Brigitte, fiica din prima căsătorie a fostului mare portar a devenit mamă chiar de ziua sa de naștere, în noimebrie, micuțul primind numele Daniel.

Recent Helmuth Duckadam a fost în centrul atenției, după ce Donald Tusk, președintele Consiliului European, l-a menționat în discursul său cu ocazia preluării României a președinției UE.

„Și aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar, el a reușit. Și voi veți reuși. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu”, a spus Donald Tusk.

După ce a auzit discursul lui Donald Tusk, Helmuth Duckadam i-a oferit acestuia un cadou special.

 

Publicat: 20 01. 2019, 10:04
Actualizat: 20 01. 2019, 10:05