Șumudică, chemat să ducă echipa în Europa League! Ofertă de ultim moment pentru antrenorul român: anunțul făcut în presa din străinătate

Marius Șumudică (48 de ani) e asaltat cu oferte, după ce a rămas liber de contract. Antrenorul e dorit înapoi în Turcia, unde a antrenat-o pe Kayserispor, și e chemat să ducă echipa pe locurile de cupe europene. Presa din Turcia a înaintat o nouă varinată de echipă pentru românul care a fost dorit și de Gigi Becali pe banca tehnică a FCSB.

Jurnaliștii turci au aflat că Marius Șumudică e dorit la Malatyaspor, echipă care a terminat sezonul trecut pe locul cinci în clasament și va juca în preliminariile Europa League. Dacă acceptă oferta, Șumudică va avea ca obiectiv să califice echipa în grupe și să asigure un loc de Europa și pentru sezonul viitor.

Turcii susțin că Șumudică a refuzat să semneze cu vreun club din Liga 1 tocmai din cauză că ia în calcul oferta de la Malatyaspor.

Marius Șumudică a fost dorit de Gigi Becali la FCSB, dar totul s-a oprit după ce fanii s-au opus cu vehemență venirii antrenorului la trupa roș-albastră. De asemenea, Șumudică a fost dorit și de Ioan Niculae, care ar fi vrut ca antrenorul să revină pe banca Astrei, dar niciuna dintre aceste mutări nu s-a realizat, cel puțin până în prezent.

Antrenorul român și-a reziliat contractul cu Al Shabab la începutul acestui luni.

Publicat: 31 05. 2019, 20:32
Actualizat: 31 05. 2019, 21:32