Șumudică a plecat de la Kayseri, dar nu stă mult pe bară: „80% merg acolo!”. Destinația de care se leagă viitorul său și un mesaj: „Cu tot respectul, dar nu vreau să mă mai injure oamenii, să mă facă țigan”

Marius Șumudică s-a despărțit recent de Kayserispor, formația turcă pe care o antrena din vara trecută, iar viitorul său e în mare proporție decis deja. Cel puțin așa susține fostul campion al României cu Astra. Unul dintre idolii tribunelor din Giulești a dezvăluit că viitorul său se leagă, în proporție de „peste 80 la sută”, tot de Turcia.

„Cred că peste 80 la sută mă voi întoarce în Turcia. Deja am câteva discuții”, a declarat Șumudică, la sosirea în țară

Șumudică, cel care a adăugat două trofee în palmaresul Astrei (titlul și Supercupa, în 2016), nu ar spune nu unei reveniri în Liga 1, dar va fi mai rezervat în alegerile pe care le va face. Fostul atacant de la Sportul și Rapid spune că și-a schimbat și atitudinea după exeperiență din Turcia.

„Dacă nu, prefer să plec în străinătate sau mai bine să aștept până îmi găsesc vreo ofertă, fiindcă nu mai sunt Șumudică exhibiționistul, ăla care stătea pe margine, se certa cu toată lumea. Mi-am dat seama că am avut de suferit în Turcia. Am fost de trei ori eliminat și am ajuns la un standard în care, cu tot respectul pentru fotbalul românesc, nu mai pot să mă duc la orice echipă, să mă înjure 50 de oameni în tribună, să mă facă țigan și în toate felurile, nu. Prefer să stau acasă, mă apuc de pictură sau de tuns iarba prin curte, altceva decât să fiu înjurat. Voi aștepta o ofertă care să fie pe măsură”, a adăugat tehnicianul în vârstă de 47 de ani.

Publicat: 17 05. 2018, 10:29
Actualizat: 17 05. 2018, 10:31