Steliștii au vrut să o umilească de tot pe CS Dinamo! Cum au executat „militarii” penalty-ul care a dus scorul la 4-0 VIDEO

This browser does not support the video element.

Steaua a început ca din tun ultimul asalt pentru promovarea în Liga 3. Pe stadionul din „Regie” se dispută play-off-ul în urma căruia se va alege echipa care merge la barajul pentru promovare, iar Steaua și CS Dinamo s-au întâlnit încă din primul meci. 

Scorul a luat proporții rapid. Caetano, Medeiros și Răsdan au dus scorul la 3-0 până în minutul 22, iar imediat, în minutul 29, tabela s-a modificat și arăta 4-0 pentru „militari”. 

Răsdan a făcut dubla, după doar jumătate de oră, dar faza a fost una specială. Centralul partidei a dictat penalty la o intrare în careu asupra lui Răsdan, iar Robu s-a dus la punctul cu var. Doar că steliștii au avut alt plan și nu au executat direct pe poartă. 

Robu a pasat în lateral până la Răsdan, iar mijlocașul, nefiind urmărit de adversari, a înscris din poziție de unu la unu cu portarul advers. 

Playoff pentru promovare Liga 3, program

Partidele din playoff se vor juca pe stadionul „Regie”, asta după ce Steaua București a insistat pentru o arenă care să poată găzdui și suporterii. Echipa antrenată de Marius Lăcătuș se bazează pe un număr mare de suporteri, motiv pentru care au fost puse deja în vânzare bilete tip abonament, valabile pentru toate cele trei zile în care se va juca. Astfel, programul meciurilor din playoff-ul pentru promovarea în Liga a III-a este următorul:

Luni, 27 mai:

ora 16:00 Carmen – CS Progresul

ora 18:30 Steaua – CS Dinamo

Joi, 30 mai:

ora 16:00 CS Dinamo – Carmen

ora 18:30 CS Progresul – Steaua

Duminică, 2 iunie

ora 16:00 CS Progresul – CS Dinamo

ora 18:30 Steaua – CS Carmen

 

 

Publicat: 27 05. 2019, 19:14
Actualizat: 27 05. 2019, 19:15