Stadionul Steaua, primele imagini din interior! Cum arată vestiarele noii arene din Ghencea | FOTO & VIDEO

Stadionul Steaua este aproape finalizat și au apărut primele imagini din interiorul noii arene din Ghencea.

Compania Națională de Investiție a făcut publice noi fotografii cu stadionul din Ghencea, de această dată din interior.

Imagini din interiorul Stadionului Steaua

Asociația Steliștilor 1947 a publicat un montaj cu mai multe poze din interiorul Stadionului Steaua.

Sunt primele imagini cu liftul, lobby-ul, panorama de la etaj, lojele, vederea din skybox, banca de rezerve, toaletele, vestiarele, parcarea și spațiile comerciale.

Detalii despre Stadionul Steaua

  • Capacitate – 31.254 locuri
  • Cost – 64.500.000 de euro
  • Suprafața de joc:
  •  105 metri lungime, 68 metri lățime; gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație
  • Restaurant, spații de cazare, muzeul Clubului Sportiv al Armatei, spații VIP, magazine, vestiare, spații tehnice și birouri, sală de forță, zonă de presă
  • suprafața construită este de 82.000 mp, de la 70.000 mp; spații de antrenament pentru alte sporturi

Când va avea loc primul meci pe Stadionul Steaua

Gazonul de pe Stadionul Steaua arată impecabil, însă va mai dura ceva până ce arena va găzdui meciuri de fotbal.

De asemenea, băncile de rezerve, nocturna, sistemul audio și scaundele și fotoliile de la tribuna oficială au fost instalate.

Mai mult decât atât, în urmă cu trei săptămâni, pe Stadionul Steaua a avut loc un spectacol de lumini impresionant.

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a anunțat că Stadionul Steaua va fi gata în luna septembrie, dar inagurarea ar putea avea loc în anul 2021. Conform jurnaliștilor de la „Observatorul Militar”, primele meciuri din Ghencea se vor juca în luna aprilie a anului 2021. Partida inagurală de pe arena din Ghencea ar putea avea loc pe 9 aprilie, exact data la care a fost inaugurat vechiul stadion în 1947.

În cazul în care meciul inaugural de pe noul Stadion Steaua va avea loc pe data de 9 aprilie 2021, șansele ca la partidă să poată participa și spectatorii sunt mari, toate acestea deoarece cazurile de COVID-19 din țara noastră vor scădea până atunci.

Publicat: 14 10. 2020, 12:31
Actualizat: 14 10. 2020, 12:41