Stadionul Steaua, imagini senzaționale! Constructorii au montat panouri led pe exterior | FOTO

Stadionul Steaua, imagini senzaționale! Constructorii au montat panouri led
Vezi galeria foto - 9 poze

Stadionul Steaua se apropie de data când va găzdui primul eveniment sportiv. Noua arenă din Ghencea a mai făcut un pas spre imaginea finală. Constructorii au montat panourile led pe brâul exterior al construcției, iar fotografiile sunt impresionante.

Stadionul Steaua este una dintre cele trei arene construite de România în vederea organizării Campionatului European 2020, care va avea loc în această vară și la București. Pe lângă impresionantă construcție din Ghencea, capitala țării va avea încă două arene nou-nouțe. Arcul de Triumf și stadionul Rapid.

Stadionul Steaua a costat aproape 100 de milioane de euro, iar întreținerea arenei se va ridica la 1 milion de euro pe an.

Stadionul Steaua, imagini senzaționale! Constructorii au montat panouri led pe exterior 

Au apărut noi imagini de la Stadionul Steaua. Constructorii au montat panouri led, iar arena a fost iluminată pe exterior asemenea celebrei Allianz Arena.

Pe noul stadion Steaua se va pregăti naționala Macedoniei de Nord, în timp ce Austria se va pregăti pe Stadionul Arcul de Triumf, iar Ucraina se va antrena pe Stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari.

Stadionul Steaua a costat 95 de milioane de euro și a fost finanțat de stat. Arena, care va fi administrată de Ministerul Apărării, are o capacitate de 31.254 de locuri, iar suprafața de joc este de 105 metri lungime și 68 lățime. Gazonul este natural, ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație.

Stadionul Steaua, aproape gata pentru Campionatul European 2020. Sursa foto: AS47

Arena mai cuprinde spații VIP, magazine, vestiare, spații tehnice și birouri, sală de forță, zonă de presă. Suprafața construită este de 82.000 mp, de la 70.000 mp; spații de antrenament pentru alte sporturi.

George Ogăraru, despre inaugurarea Stadionului Steaua

George Ogăraru speră să poată înainta acest exemplu după încheierea Campionatului European și să poată organiza un meci de inaugurare a Stadionului Steaua cu spectatori.

„Sincer, nu știu când va fi primul meci. Sper să fie în vară. Până în vară nu cred că se va juca, pentru că sunt aceste restricții din ce în ce mai multe, mai mari.

Cred că ne va ajuta și Campionatul European, unde înțeleg că va fi un public de 30% din capacitatea stadionului și am putea să mergem cu un eveniment de deschidere a stadionului cu public imediat după Campionatul European.

Cam asta este intenția, în funcție de ceea ce se va întâmpla până atunci. Sper ca măsurile să se mai relaxeze până atunci și, cel puțin pe sport, să ne mai dea drumul din această legătură care vedeți că afectează foarte mult toate cluburile de fotbal, nu numai în România, peste tot. Fără fani, fotbalul e sec”, a spus George Ogăraru.

Programul meciurilor găzduite de Arena Națională:

Grupa C

Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00: Austria – Macedonia de Nord
Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00: Ucraina – Macedonia de Nord
Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00: Ucraina – Austria
Optime de finală

Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00: 1F – 3A/B/C

Publicat: 01 04. 2021, 23:39
Actualizat: 01 04. 2021, 23:43