Stadionul Steaua, gata de construcție. Cum va arăta noua arenă din Ghencea care va costa 210 milioane de lei

Compania Natională de Investiții (CNI) a prezentat un comunicat de presă în care anunță că a semnat pe 18 iulie 2018 contractul privind proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Stadion Steaua” din Bulevardul Ghencea, nr. 45, Sector 6, București, cu Asocierea Construcții Erbașu S.A. & CONCELEX S.R.L & TERRA GAZ CONSTRUCT S.R.L.

În urma demarării procedurii de achiziție publică privind atribuirea contractului prin publicarea anunțului nr. 183812 din 23.03.2018, au fost depuse două oferte din partea a două asocieri ai căror lideri sunt reprezentați de societățile CONSTRUCȚII ERBAȘU S.A. și PORR CONSTRUCT SRL.

Potrivit ofertei câștigătoare, valoarea contractului este de 210.067.331 lei fără TVA, cote și taxe, urmând ca, până la data organizării Campionatului European de Fotbal EURO 2020, la București, stadionul să îndeplinească criteriile în vederea asigurării condițiilor de antrenament pentru echipele participante.

În perioada imediat următoare va fi emis ordinul privind începerea serviciilor de proiectare și obținere a avizelor și autorizațiilor aferente construcției noii arene.

În acest moment, se află în curs de finalizare componenta de proiectare privind contractul de desființare a actualei arene din Bdul Ghencea nr 45.

Noua arenă va avea o capacitate de 30.500 locuri și va îndeplini criteriile impuse de UEFA pentru derularea de competiții sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4. Astfel, arena va beneficia de un teren de fotbal, cu o lungime de 122 m și o lățime de 68 m, prevăzut cu gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare și drenaj, spații pentru echipe și oficiali (vestiare pentru sportivi și arbitri, săli de încălzire indoor, spațiu de recuperare și sală de forță, punct de prim ajutor etc.), spații pentru mass-media (boxă, sală de conferințe, zonă de flash interviu etc.), 300 de locuri dedicate persoanelor cu dizabilități, spații de cazare pentru sportivi (24 de camere), un muzeu al clubului sportiv, spații administrative și spații dedicate publicului (magazine, zona food). În plus, noua arenă va putea găzdui și competiții sportive de rugby.

Fotografii prezentate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

Publicat: 19 07. 2018, 14:40
Actualizat: 19 07. 2018, 15:34