Stadionul Ghencea prinde contur! Ce le-a transmis Gică Popescu și Ionuț Stroe constructorilor + În ce stadiu este arena din Giulești | VIDEO EXCLUSIV

Noile stadioane din București încep să prindă contur, astfel că este foarte probabil ca acestea să fie finalizate până în vara anului viitor. Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, și Gică Popescu au vizitat, zilele trecute, șantierele noilor arene din capitală, iar ProSport a aflat că cei doi oficiali le-au transmis echipelor de construcție din Ghencea să accelereze ritmul.

Stadionul Steaua va avea o capacitate de 31.254 de locuri, în timp ce arena din Giulești va putea găzdui 14.000 de spectatori.

ProSport vă prezintă, în exclusivitate, imagini video cu stadioanele Steaua și Rapid

Pe arena din Ghencea lucrările sunt avansate, astfel că montarea scaunelor este finalizată aproape în totalitate. După ce zilele trecute a fost fixată tabela de marcaj, echipele de lucru au trecut la montarea instalație de încălzire a gazonului.

De cealaltă parte, din imaginile publicate de ProSport se poate observa că lucrările de la stadionul Rapid nu sunt într-un stadiu la fel de avansat ca cele din Ghencea, însă ministrul Stroe a dat asigurări că în trei-patru luni arena din Giulești va avea o altă față.

Structura Stadionului Arcul de Trumf, modificată pentru a nu obtura biserica

Un artificiu tehnic interesant a fost utilizat în construcția stadionului Arcul de Triumf, astfel o parte a stadionului a fost lăsat liber, echiparea fiind realizată cu panouri de plexiglas, pentru a nu obstrucționa vederea Mănăstirii Cașin, care se află vizavi de stadion.

În zona asta (nr. vorbește despre spațiul liber dintre tribune), special s-a lăsat liber pentru a nu obstrucționa peisajul din această zona, dar și biserica. Oamenii spun că 31 iulie este data la care vor termina, chiar dacă mi se pare ușor optimist. Lucrări se desfășoara acum la zona VIP, iar în rest probabil pământul va fi eliberat pentru a termina și gazonul”, a spus Ionuț Stroe.

Publicat: 07 05. 2020, 14:00
Actualizat: 07 05. 2020, 15:12