Stadion de lux pentru Gică Hagi! „Regele” a anunțat când ar putea fi gata noua arenă a Farului Constanța

Gheorghe Hagi reactioneaza in meciul de fotbal dintre Farul Constanta si FC Arges, contand pentru Play off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, sambata 14 mai 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Gheorghe Hagi, antrenorul și patronul echipei Farul Constanța, își dorește un stadion nou pentru echipa de la malul mării.

Echipa evoluează în localitatea Ovidiu acum, dar marele vis e o arenă la Constanța unde publicul ar fi mai numeros.

În mai 2014, denumirea stadionului vechi a fost schimbată din Stadionul „Farul” în Stadionul „Gheorghe Hagi”, în onoarea fostului jucător, dar baza se prezintă momentan în condiții precare și curând va fi demolată.

Stadion de lux pentru Gică Hagi! „Regele” a anunțat când ar putea fi gata noua arenă a Farului Constanța

Fostul mare jucător este optimist că, la forța economică a județului Constanța, este nevoie de arenă multifuncțională care să aducă suporteri în tribune.

„Ne dorim să creăm un proiect puternic, de aceea ne-am unit. Să facem din două echipe una singură și să fim un brand puternic. Așa cum era înainte Farul. Așteptăm să se găsească soluții pentru a face din Farul o echipă care să poată câștiga, o echipă mare.

Ne dorim să câștigăm, să facem un club puternic. Avem o responsabilitate importantă.

Mă aștept la creșterea bugetului. Constanța nu poate să aibă 1.000 de abonamente pe an, ci 15.000. Proiectul nostru este pe termen mediu și lung. Cred că în doi ani-doi ani și jumătate Constanța o să aibă stadion.

Toată lumea susține acest lucru, se dorește asta. Constanța produce 1 miliard de euro pe an și din acești bani să sperăm că se găsesc și pentru fotbal”, a spus Gică Hagi la Digi Sport.

Înaintea sezonului 2022-2023 al Superligii, Farul a disputat un ultim meci amical cu CSA Steaua, sâmbătă, încheiat la egalitate, 1-1.

Căpitanul Ionuț Larie a primit, la începutul meciului, premiul pentru cel mai bun jucător al Farului din ediția trecută a campionatului, iar lovitura de începere a fost dată de fostul mare jucător Ștefan Petcu.

Publicat: 11 07. 2022, 11:35