SPECIAL | Cum s-a inversat circuitul fotbaliștilor din primele noastre două ligi. Prezentarea în cifre

De-a lungul timpului, eșalonul secund era principalul rezervor de jucători pentru primul. Era ceva firesc și sănătos. E adevărat, nu era obligatoriu să treci prin Divizia B pentru a juca în prima, dar majoritatea jucătorilor au urmat acest traseu.
 
Fie erau jucători care prin prestațiile lor bune atrăgerau atenția cluburilor din Divizia A, fie erau jucători trimiși de echipele din primul la acest eșalon pentru a avea jocuri în picioare și astfel a căpăta experiență competițională iar apoi erau repatriaați, fie erau jucători care pătrundeau în grup prin echipele cu care promovau pe prima scenă. Toate acestea erau posibile datorită faptului că Liga 2 sau Divizia B cum s-a mai numit, avea o valoare ridicată, cât de cât apropiată de prima, cu jucători pe măsură, care se puteau adapta imediat cerințelor superioare.
 
De câțiva ani însă acest fenomen tinde să se inverseze. Adică jucătorii din liga secundă au din ce în ce mai puțină căutare la primul nivel, în schimb sunt destui cei care coboară un eșalon! Este clar că avem de-a face cu un fenomen nelalocul lui, însă în conformitate cu ceea ce se întîmplă în România de astăzi, când în mai toate segmentele societății piramidele se întorc cu vârfurile în jos. Între Liga I și a 2-a s-a căscat o prăpastie valorică atât de mare, încât jucătorii din cea din urmă, cu mici excepții, nu fac față atunci când urcă o treaptă valorică. Iar pe de altă parte mulți jucători din primul eșalon ajung în cea de-a doua, în mod sigur nu nu de buni ce sunt.
 
Pentru a nu mai lungi vorba, am trecut la o prezentare pe cifre. Și anume, transferurile de jucători făcute în actualul sezon între primele noastre eșaloane. M-a interesat doar dacă respectivii în urmă cu un sezon au evoluat într-una din ligi, iar în următorul în cealaltă. Nu i-am luat în considerare pe cei veniți sau plecați din al 3-lea eșalon.
 
Transferuri între primele două ligi, în prima parte a sezonului
Astra (2 veniți / 1 plecat): Rob. Boboc, R. Crișan (ambii Hermannstadt) / Culda (Metaloglobus)
FC Botoșani (3/2): Corban, Chindriș (ambii Știința Miroslava), Ed. Florescu (CS Mioveni) / Fl. Plămadă (Petrolul), N. Mușat (Daco-Getica)
CFR Cluj (0/0): – / M. Coman („U” Cluj)
Concordia (0/0): – / –
Dinamo (3/2): Sorescu (ASU Poli Timișoara), Ciobotariu, Neicuțescu (ambii Chindia) / L. Gheorghe (Dacia-Unirea), Dudea (Chindia)
Dunărea (15/7): Cez. Lungu, G. Popa, Dobrosavlevici, G. Mendy, Bg. Șandru, Țenea, Kanda, Val. Munteanu, Silviu Pană, Cr. Pușcaș, Val. Alexandru, Missi Mezou (cu toții au fost în lotul care a promovat), Ispas, Honciu (ambii Energeticianul), Mediop Ndiaye (Ripensia) / Bg. Vasile (Chindia), Fl. Muntean (Aerostar), Tomozei, C. Cristea (ambii Energeticianul), Preoteasa (Luceafărul Oradea), Cip. Rus (UTA), în timpul primei părți L. Marinescu (Petrolul)
Gaz Metan (2/1): M. Stancu (Hermannstadt), Trif (Luceafărul Oradea)  / La. Manole (Energeticianul)
Hermannstadt (15/4): Căbuz, Niga, Al. Coman, Pamfile, Ct. Pîrvulescu, I. Stoica, Tătar, Curtean, Dâlbea, Dumitriu, P. Petrescu, Blănaru, Hergheligiu, Bg. Rusu (cu toții au fost în lotul care a promovat), Began (Foresta Suceava) / Danci (Petrolul), Monea (Ripensia), C. Neagu (Energeticianul), în timpul primei părți Al. Coman („U” Cluj)
CSMP Iași (1/1): Târnovanu (Știința Miroslava) / în timpul primei părți Ct. Ștefănescu (Petrolul)
Sepsi (0/2): – / Ghinga (Petrolul), Dumbravă (ACS Poli)
FCSB (0/0): – / –
U Craiova 1948 CS (0/0): – / –
Viitorul (3/5): P. Iacob, Al.Iul. Stoica (ambii Dunărea Călărași), Băjan (Pandurii) / Căpușă, D. Dumitrescu, Gavra, Twumasi („U” Cluj), Tordai (Petrolul)
FC Voluntari (0/9): – / L. Cazan (Petrolul), Ad. Voicu, Balauru (ambii Daco-Getica), Novac, Gîsă (ambii Chindia), Sané (Metaloglobus), în timpul primei părți C. Achim, Leasă (ambii Energenticianul), Al. Stoica (CS Balotești)
  • Așadar, au venit din Liga 2 în prima 44 de jucători, iar în sens invers s-au dus 34. În acest caz, numărul celor veniți de jos în sus este mai mare, doar pentru că au fost cele două nou-promovate, Dunărea și Hermannstadt, la care au urcat în bloc mai mulți jucători. Însă sunt 6 echipe care n-au luat vreun jucător, iar 3 dintre cele care au făcut-o, Astra, Gaz Metan și CSMP Iași, și-au repatriat jucători împrumutați.
Transferuri între primele două ligi, în a doua parte a sezonului
Astra (0/1): – / Rob. Boboc (CS Mioveni)
FC Botoșani (1/3): Anca-Trip (FC Botoșani) / Brînză (Petrolul), Ed. Florescu (FC Argeș), Chitoșcă („U” Cluj)
CFR Cluj (0/0): – / –
Concordia (0/5): – / Leca, Panait (ambii Chindia), Bucșă (Petrolul), Al. Costache (Pandurii), Măzărache (CS Mioveni)
Dinamo (0/6): – / Axente („U” Cluj), Eșanu (Daco-Getica), R. Moldoveanu (Petrolul), Neicuțescu (Chindia), Vl. Olteanu (ACS Poli), Ehmann (Farul)
Dunărea (1/9): Vlădoiu (Academica Clinceni) / Val. Alexandru, Bg. Șandru (ambii Chindia), Kanda, Șeroni (ambii UTA), Cez. Lungu, Cr. Pușcaș (ambii Petrolul), Ispas (Farul), Buzan (ACS Poli), Țenea (Aerostar)
Gaz Metan (0/2): – / Buziuc (Academica Clinceni), M. Stancu (Daco-Getica)
Hermannstadt (0/2): – / Bg. Rusu (Petrolul), Hergheligiu (CS Mioveni)
CSMP Iași (0/3): – / P. Pîrvulescu (Academica Clinceni), Târnovanu, Danale (ambii Sportul Snagov)
Sepsi (1/2): Călin Popescu (ASU Poli) / Dodoi (Pandurii), I. Ursu („U” Cluj)
FCSB (0/0): – / –
U Craiova 1948 CS (0/1): – / Borța (Petrolul)
Viitorul (1/2): Tordai (Petrolul) / Al.Iul. Stoica (Petrolul)
FC Voluntari (2/3): C. Achim, Leasă (ambii Energenticianul) / Ciucur (UTA), D. Moldovan (ASU Poli), Andrei Ionescu (Metaloglobus)
  • De această dată situația este mult mai evidentă, venind din Liga 2 în prima doar 6 jucători!!! Iar în sens invers s-au dus 39. Este poate cel mai mic număr de jucători aduși din Liga 2, cel puțin din 2000 încoace. Și dacă îi analizăm și pe cei 6, remarcăm că este mai mult o mimare de transferuri, căci la Viitorul și FC Voluntari a fost vorba de repatrieri, Vlădoiu și Călin Popescu au 6 și respectiv o apariție în noile lor echipe, iar portarul Anca-Trip nu doar că nu a debutat încă, dar și pe banca de rezerve a stat numai de 2 ori!
  • Ba mai constatăm că sunt 15 jucători care în toamnă abia călcaseră pe iarba Ligii I, că au și coborât înapoi: Rob. Boboc, Ed. Florescu, Neicuțescu, Cez. Lungu, Șandru, Ispas, Cr. Pușcaș, Val. Alexandru, Kanda, Țenea, M. Stancu, Bg. Rusu, Hergheligiu, Târnovanu și Al.Iul. Stoica. Alte cuvinte sunt de prisos.
Publicat: 29 04. 2019, 09:12
Actualizat: 29 04. 2019, 09:29