Sorin Cârțu a dezvăluit principalele probleme pe care le are Universitatea Craiova. „E dezamăgitor!”

Sorin Cartu participa la conferinta de presa in cadrul careia a fost prezentat noul antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova la stadionul Ion Oblemenco , marti 27 iulie 2021 . REMUS BADEA / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Sorin Cârțu (66 de ani), președintele formației Universitatea Craiova, a dezvăluit principalele probleme pe care le are gruparea condusă de Laurențiu Reghecampf.

Oficialul grupării din Bănie a analizat prestația oltenilor de la ultimele partide jucate în Liga 1, iar acesta este de părere că trupa lui Reghe ar fi trebuit să câștige meci de meci dacă se ținea cont de valoarea echipei.

Totodată, Sorin Cârțu a ajuns la concluzia că anumite meciuri ale oltenilor au fost decise și de erorile arbitrilor delegați de CCA.

Sorin Cârțu a dezvăluit principalele probleme pe care le are Universitatea Craiova

Chiar dacă Universitatea Craiova nu ocupă o poziție foarte bună după primele 18 etape din Liga 1, sezonul 2021 – 2022, Sorin Cârțu este de părere că oltenii vor reuși să se califice în play-off.

„Noi jucăm frumos, facem spectacol și dezvoltăm bine posesia de balon, aducem mingea în fața porții, dar ne apărăm superficial. Se primesc goluri destul de ușor, indiferent dacă sunt greșeli individuale sau colective. Sunt goluri care ar fi putut să le evite. Au fost și goluri influențate de deciziile arbitrilor…  Este păcat penntru ceea ce realizăm în timpul unui meci că pierdem niște puncte foarte importante ușor. Asta e dezamăgitor în ceea ce privește echipa noastră. Asta nu înseamnă că nu o să putem să evităm greșelile pe viitor.

Play-off-ul se joacă, dar problema este că la ora aceasta ar fi trebuit să avem în proporție de 60-70% play-off-ul asigurat la ceea ce jucăm noi. Suntem în joc, se joacă… Vin partide foarte dificile și trebuie să înțelegem că cel mai important este să nu mai oferim adversarului posibilitatea de a gestiona cele 3 puncte.

Au fost echipe care au reușit să câștige trei puncte cu noi în niște meciuri în care am condus noi. Au fost 6 înfrângeri în niște meciuri pe care le-am avut în control și nu ne-am gândit că o să luăm bătaie, indiferent că adversarul s-a numit FCSB sau CFR Cluj. În acele partide au fost momente în care nu te gândeai niciodată că acel meci se va termina cu înfrângerea echipei tale. Universitatea Craiova este o echipă care nu are voie să piardă niciun meci, indiferent de ce adversar întâlnești. Eu nu zic că trebuie să câștigi orice meci, dar spun din experiența mea că nu avem voie să pierdem în fața niciunei echipe”, a spus Sorin Cârțu pentru Pro X.

 

Publicat: 08 12. 2021, 11:12