Situația incertă a lui Alexandru Ioniță! Așteptat la Rapid și abandonat de Craiova. Jucătorul rupe tăcerea: „Vreau să joc!” I EXCLUSIV

Alexandru Ioniță își dorește o revenire „acasă”, la Rapid, acolo unde este așteptat de Daniel Pancu, care a declarat că îl primește cu brațele deschise.

Conducătorii giuleștenilor au acționat repede și au obținut acordul CFR-ului și al jucătorului pentru transfer. Piedica vine însă de la Universitatea Craiova, echipa care l-a împrumutat, în vară, de la CFR Cluj. Suma pentru care s-a realizat împrumutul lui Alexandru Ioniță a fost de 100.000 de euro.

Deși a fost mai mult rezervă și în Bănie, craiovenii ar vrea să recupereze măcar o parte din banii dați pe împrumutul lui Ioniță, iar acum se încing telefoanele pentru a găsi un compromis în privința banilor. Din informațiile obținute de Prosport, rapidiștilor li s-au cerut 50.000 de euro în schimbul lui Ioniță.

Eu momentan sunt la București pentru că cei de la Craiova mi-au transmis că nu este nevoie să mă prezint la antrenamente între 5 și 15 ianuarie. Am vorbit cu Daniel Pancu și mi-a transmis că nici nu se pune problema să nu se bazeze și pe mine. Eu vreau să joc, nu să mai stau rezervă. Din același motiv am plecat și de la CFR. Aștept și eu să se rezolve situația mea și nici nu mai trebuie să explic ce înseamnă Rapid pentru mine„, a declarat Alexandru Ioniță pentru Prosport.

Alex Ioniţă a ajuns în vară, sub formă de împrumut, la U Craiova, unde nu s-a acomodat şi a fost utilizat foarte puţin atât de Corneliu Papură, cât şi de Victor Piţurcă.

Rapid se află pe locul 3 în Liga a 2-a. Giuleștenii au adunat, până acum, 35 de puncte. Pe primele două locuri pe podiumul Ligii a 2-a se află UTA Arad (41 de puncte) și Mioveni (37 de puncte).

Publicat: 11 01. 2020, 21:08
Actualizat: 11 01. 2020, 21:17