Simona Halep a dezvăluit câți bani a donat medicilor din România care luptă cu COVID-19. Mesajul ferm al jucătoarei din România pentru cei care conduc tenisul mondial

Simona Halep este într-o formă foarte bună și pornește cu prima șansă pentru a câștiga titlul la WTA Dubai, în finala cu Elena Rybakina.

Simona Halep se află în autoizolare din data de 9 martie. De atunci nu a ieșit deloc din casă și nu a acceptat să fie vizitată nici măcar de prieteni.

Jucătoarea din România a făcut o donație în plină pandemie de COVID-19. Banii au ajuns la două spitale din București și Constanța, iar jucătoarea dezvăluit care a fost suma cu care a contribuit. A spus și de ce a acceptat ca acest gest să devină public.

„Eu nu prea mă uit la știri, dar într-o zi eram acasă cu prietenul meu și am văzut un jurnal, iar imaginile m-au impresionat foarte tare. Atunci ne-am gândit să donăm. Sunt oameni care au nevoie și am decis să ajutăm cadrele medicale.

Am mai donat, dar nu-mi place să audă lumea. Am postat acel video, în care am fost criticată că citesc, pentru că am vrut ca și alți oameni care își permit să doneze.
Poți să confirmi că ai donat 30.000 de euro?
Da”, a declarat Simona Halep la Digi Sport.

 

Jucătoarea din România nu este la prima donație din acest an. A promis că o să dea un cec de 200 de dolari australieni de câte ori îl va enerva pe Darren Cahill, în timpul „Australian Open”. Până la urmă a trimis 20.000 de dolari unei organizații caritabile, bani care au ajuns la victimele incendiului din Australia.

Simona Halep, mesaj ferm pentru șefii tenisului mondial

Simona Halep nu a mai pus mâna pe rachetă de la finalul lunii februarie când a câștigat turneul din Dubai. A auzit de variantele care se discută și spune că nu o să joace niciun meci de tenis până nu se rezolvă problema cu COVID-19

„Eu nu o să ies dacă nu o să fie sigur pentru sănătate! Indiferent de ce turneu este vorba!

Oficial până în august nu se joacă nimic, nu știu dacă se va juca în America ținând cont de situația de acolo. Sincer, îmi doresc să jucăm măcar din luna septembrie, dar eu nu cred că se va mai juca anul acesta. Sper să se joace. Am văzut că Roland Garros s-a mutat în toamnă. Îmi place zgura, îmi place turneul, iar perioada este bună pentru mine.

Am auzit că se discută să jucăm unele competiții fără spectatori. Sper să nu se întâmple asta, dar dacă așa se va decide o să ne adaptăm”, a mai spus sportiva aflată pe locul 2 în clasamnetul WTA.

Publicat: 11 04. 2020, 23:28
Actualizat: 11 04. 2020, 23:56