Simfonia lui Mozart, muzica înfrângerii! Visul european al lui Hagi e aproape de final după o prestație horror a apărării. Viitorul – Salzburg 1-3

Publicul a venit cu entuziasm în tribunele arenei de la malul mării. Austriecii nu au pierdut niciun meci înaintea jocului cu Viitorul, în timp ce elevii lui Hagi nu au mai marcat de la meciul tur cu APOEL. Ganea a semnat victoria campioanei în partida respectivă cu un „tres dedos” ce ne-a amintit de Roberto Carlos.

Meciul decisiv pentru accederea în grupele Europa League a început cum nu se putea mai prost pentru Viitorul. Boli a preluat larg o minge în apropierea careului iar Hee-Chan Hwang a scăpat în singur în lateral de unde a șutat necruțător la colțul lung. Rîmniceanu a respins mingea în vinlcu, astfel că dubla manșă a pornit de la scorul de 0-1. Numai cinci minute a durat avantajul oaspeților! Țucudean a restabilit egalitatea cu un din partea stângă la colțul lung, pe sub Stankovic. Chiar dacă înaintea partidei se spunea că Țucudean are nevoie de cinci ocazii pentru a marca, fostul dinamovist a scuturat plasa la prima oportunitate.

Am avut momentul nostru

Jocul s-a calmat după începutul furtunos. Austriecii s-au apropiat mai mult de poarta adversă, dar fără să-l întindă serios pe Rîmniceanu. La Viitorul am putut remarca ceva schimbat față de perioada post-Nicosia, după golul egalizator reușit de Țucudean. Pasele au început din nou să se lege. Minutul 29 i-a readus pe oaspeți în avantaj. Wolf a marcat pentru 2-1 în urma unei acțiuni la care apărarea lui Hagi a fost prinsă pe contre-pied. Șutul lui Wolf a fost ușor deviat de Țîru, astfel că Rîmniceanu nu a mai putut interveni. Oaspeții au intrat la cabine cu un avans de două goluri.

După Wolf, potopul!

FC Salzburg s-a distanțat la două goluri după o acțiune la care Lainer a centrat din dreapta, doi jucători au sărit peste minge iar Dabbur a preluat și a înscris cu un șut la firul ierbii. Nu am fost departe de 4-1! Hwang a reluat dintr-o lovitură de colț, Rîmniceanu a respins, dar mingea a sărit la nouarul Dabbur care a șutat violent, puțin peste bara transversală. Forma bună a campioanei a durat numai câteva minute, golul de 2-1 fiind cel care i-a aruncat pe elevii lui Hagi înapoi într-o stare letargică. 

Hwang mai inspirat decât Chițu

Viitorul a început avântat partea secundă. Chițu a scăpat singur cu Stankovic la primul atac al reprizei, dar l-a luat la țintă pe portarul bosniac. Un moment important care putea readuce gazdele la un gol de austrieci. Jocul s-a calmat după ratarea Viitorului. Campioana Austriei a dominat steril după începutul bun al gazdelor. La adăpostul celor trei goluri marcate în deplasare, elevii lui Marco Rose au pasat și i-a ținut la distanță pe puștii lui Hagi.

Dabbur a trecut din nou pe lângă 4-1 în ultimul sfert de oră al partidei. Angajat ideal în fața porții, atacantul israelian a fost blocat în extremis de Rîmniceanu. Portarul Viitorului continuă să fie pilonul echipei. Rîmniceanu a răspuns prezent după alte câteva momente, când Berisha i-a pasat cu călcâiul lui Wolf, dar tabela a rămas intactă, grație portarului.

În final, Viitorul s-a zbătut pentru a mai puncta pe tabelă, Eric a încercat să impresioneze cu atingerile sale, iar Țucudean putea marca pentru 3-2. Atacantul a reluat dintr-o poziție asemănătoare cu cea din care a marcat Hwang, dar șutul său a trecut puțin pe lângă vinclu. În retur, campioana are nevoie de trei goluri, indiferent de scenariu.

  • Viitorul: Rîmniceanu – Boli, M. Constantin, Țîru (Hodorogea 46), C. Ganea – D. Lopezs, Mladens, Vînă – Chițu (Erics 72), Țucudean, Cicâldău (Coman 51)
  • Salzburg: Stankovic – Lainer, Mirandas, Caleta-Car, Ulmer – Rzatkowski (Haidara 70), Wolf (Minamino 81), Samassekou, Berisha – Hwang (Gulbrandsen 75), Dabbur
Publicat: 17 08. 2017, 23:35
Actualizat: 17 08. 2017, 23:52