Show la Craiova! Peluza Sud 97 a făcut un spectacol pirotehnic grandios pe străzile din Bănie, după revenirea lui FC Universitatea Craiova în Liga 1! | VIDEO

FC Universitatea Craiova este o stare de spirit, iar Peluza Sud 97 este una dintre cele mai puternice galerii din România. După promovarea alb-albaștrilor în Liga 1, ultrașii din PS 97 au ieșit pe străzile din Bănie și au oferit un spectacol pirotehnic grandios.

După 10 ani, Adrian Mititelu a readus FC Universitatea Craiova în Liga 1. Deși a trecut printr-un deceniu de suferință și de mari probleme, actualul patron al liderului Ligii a 2-a nu a cedat niciun moment, chiar și după ce a ajuns în spatele gratiilor, și nu s-a lăsat până când a reușit îndeplinirea obiectivului.

După partida cu Csíkszereda, scor 0-0, Știința a obținut un punct și, implicit, promovarea matematică în Liga 1, cu două etape rămase până la finalul campionatului Ligii a 2-a.

Show în Craiova. Ultrașii din Peluza Sud 97 au invadat străzile din Bănie

După terminarea partidei cu Csíkszereda, ultrașii Științei au ieșit pe străzile din Craiova și au oferit în toiul nopții un spectacol pirotehnic grandios.

Înainte de jocul cu cei de la Csíkszereda, reprezentanții Peluzei Sud 97 au afișat la Peluza Sud de pe „Ion Oblemenco” un mesaj pe care se putea citi: „Cerul a plâns când am plecat, iar azi răsună victorios pentru cei ce drepți au stat.”

FC Universitatea Craiova va întâlni luni, cu începere de la ora 21:00, Rapid, iar în cazul unei victorii, alb-albaștrii vor câștiga și campionatul Ligii a 2-a

 

Publicat: 14 05. 2021, 00:27
Actualizat: 14 05. 2021, 01:33