Sergiu Radu este dispus să vină în ajutorul lui Rapid: „Nu mă duc doar de dragul de a fi acolo!” | EXCLUSIV ProSport Live

Sergiu Radu este dispus să vină în ajutorul lui Rapid
Vezi galeria foto - 4 poze

Sergiu Radu, fostul jucător al Rapidului, a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre situația în care se află formația din Giulești și susține că ar fi dispus să o ajute în orice moment.

Sergiu Radu a evoluat pentru Rapid în perioada 1998-2001.

Acesta s-a retras din cariera de fotbalist, în 2012, de la Alemannia Aachen.

Sergiu Radu este dispus să vină în ajutorul lui Rapid

Fostul fotbalist susține că este trist, din cauza situației precare în care se află Rapid. Acesta spune că ține foarte mult la clubul alb-vișiniu și că oricând ar fi dispus să-i întindă o „mână de ajutor”.

„Mă uit și eu cum se uită toți suporterii rapidiști si este normal să fiu dezamăgit când văd că de fiecare dată au probleme și mai mereu ne împotmolim în meciurile cu echipele din Liga 2. Antrenorii, la randul lor, au zis că nu au avut ce si-au dorit, din punct de vedere valoric al lotului. Mă doare, pentru că mi-aș dori din tot sufletul să vad Rapidul din nou în prima ligă. Cu cât văd că ne îndepărtăm mai mult de obiectiv sunt mai trist.

Este greu însă pentru că trebuie ținut cont că nivelul de la Liga 2 a crescut. Eu aș ajuta Rapidul în orice moment cu orice aș putea, dar nici nu aș fi dispus să mă duc doar de dragul de a fi acolo, fără să știu că pot să ajut cu ceva această echipă”, a declarat Sergiu Radu, la ProSport Live.

Rapid se află pe locul 12 din Liga 2, cu 16 puncte obținute, după zece meciuri jucate.

Mihai Iosif, despre venirea unui nou antrenor la Rapid

Antrenorul interimar de la Rapid spune că un nou tehnician poate veni oricând la formația giuleșteană. Acesta susține că este o bucurie să o antreneze pe Rapid și că următorul meci, din campionat, contra lui U Cluj, este foarte important.

„Astăzi sunt antrenorul Rapidului, mâine nu știu. Așa cum am anunțat de prima oară, eu am fost pus într-o perioadă în care Rapidul nu mai avea antrenor și s-a spus că se caută un antrenor, acesta poate fi găsit azi, mâine, poimâine, nu știu. Șansa mi s-a dat, asta este viața, în general, a celor de la echipa a doua.

Meciul cu U Cluj este foarte dificil și foarte important, pentru că ajungem în zona play-off-ului, daca îl câștigăm. Îl pregătesc cu calm. În ultimele două săptamani am vazut o îmbunătățire a grupului. Cred că Nicolae Grigore este o varianta bună și el. Că antrenez Rapidul este o bucurie, chiar dacă majoritatea antrenorilor vin cand lucrurile merg bine. Eu sigur am venit într-un moment, cel puțin, dificil”, a spus Mihai Iosif.

Publicat: 18 11. 2020, 12:50