Sergiu Buș, cifre îngrozitoare în meciul cu FC Voluntari. De câte ori a atins mingea și câte dueluri a câștigat atacantul lui FCSB la prima înfrângere a lui Toni Petrea

Sergiu Bus a scapat de coronavirus
Vezi galeria foto - 11 poze

Sergiu Buș a fost adus cu mult tam-tam la FCSB. Gigi Becali l-a prezentat la palat și a spus că este atacantul care are „de toate”. În primele patru meciuri nu a rămas niciodată pe teren până la finalul partidei și are un mare zero la capitolul goluri marcate. În partida cu FC Voluntari a atins mingea doar de șase ori. 

Sergiu Buș trece printr-o perioadă neagră. Nu a marcat niciun gol la FCSB și în cele patru partide a fost schimbat de fiecare dată. În meciul cu FC Voluntari a fost pe teren doar în primele 45 de minute și a fost înlocuit de Buziuc., la pauză. Cifrele din monitorizarea Instat au arătat dimensiunea dezastrului. A jucat 6 mingi, nu a tras niciun șut și nu a câștigat niciun duel, scrie GSP.

Recuperări: 0
Deposedări: 0
Dueluri aeriene: 3/0 câștigate
Dueluri în atac: 4/0 câștigate
Dueluri defensive: 4/0 câștigate
Driblinguri: 1/0 reușite

Sergiu Buș, lăudat de Gigi Becali la prezentarea de la palat

Sergiu Buș a fost adus la FCSB din postura de jucător liber de contract. În ultimul sezon a marcat 10 goluri în campionat în tricoul formației Gaz Metan Mediaș. Aceste reușite i-au adus convocarea la echipa națioanală. Mirel Rădoi nu l-a folosit niciun minut în partidele cu Irlanda de Nord și Austria, din Liga Națiunilor.

Eu acum spun ce cred, adică i-am spus lui Meme că atacant ca el nu am avut până acum, poate Kapetanos, poate Alibec, dar n-a fost serios.

El e mobil, tehnic, dă cu capul, are viteză, forță, le are pe toate. Bizonul era puternic, le avea pe toate, dar mie îmi place genul de jucător care să intre in combinaţii cu Man și Coman. I-am pus și o clauză de 2 milioane. Oricine vrea la FCSB.”, a declarat Gigi Becali, într-o conferinţă de presă.

Publicat: 13 09. 2020, 19:51
Actualizat: 13 09. 2020, 20:04