Se pregătește „șocul” iernii în Liga 1! „Acolo va ajunge. Sunt convins!”

Alexandru Ioniță (24 de ani) a devenit cel mai râvnit fotbalist din Liga 1. „Perla” Astrei, crescută de Rapid, face subiectul celui mai spectaculos transfer al iernii în România. Dorit și de Marius Șumudică la Kayserispor, Ioniță „va ajunge” la Cluj.

CFR se pare că va continua în forță campania de transferuri începută prin aducerea lui Valentin Costache (Dinamo) și Sebastian Mailat (ACS Poli). Alex Ioniță are șanse mari să ajungă în Gruia la iarnă, mutare anunțată de fostul arbitru Ion Crăciunescu, în studioul DigiSport.

Prestațiile din ultimul an l-au adus în atenția mai multor cluburi, printre care și Kayserispor, echipa lui Șumudică, însă Ioniță se pare că preferă să rămână în România pentru a merge la CFR Cluj. „Eu oricum țin cu CFR în lupta pentru titlu”, a răspuns diplomat, aseară, Ioniță, întrebat de interesul clujenilor.

Iuliu Mureșan a abordat și el subiectul, însă a evitat să ofere un răspuns clar, dar Ion Crăciunescu a fost mult mai ferm. „V-am spus acum câteva emisiuni că știu unde pleacă. Acum pot să vă spun, pentru că și domnul Mureșan a vorbit pe marginea subiectului: la Cluj pleacă. Eu așa știu, sunt convins că va ajunge acolo”, a spus Crăciunescu la DigiSport.

Publicat: 27 11. 2017, 20:52
Actualizat: 27 11. 2017, 22:45