Se apropie sfârșitul la Dinamo?! Verdict crunt, după ce planul de reorganizare modificat a fost respins: „Boală lungă, moarte sigură! Au termen până atunci, dacă nu, riscă să nu primească licența!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Falimentul poate fi aproape la Dinamo, după ce planul de reorganizare modificat formulat de „roș-albi” a fost respins în instanță.

Oficialii clubului vor trebui, astfel, să vină cu un nou plan, care să treacă prin toate filtrele necesare cât mai rapid și să fie aprobat, pentru a nu risca să nu primească licența pentru sezonul următor.

În cadrul emisiunii ProSport Live, Dinu Gheorghe a discutat despre situația clubului pe care l-a condus și el în trecut și susține că la Dinamo, „moartea e sigură” în acest moment.

Falimentul poate fi aproape la Dinamo, după ce planul de reorganizare modificat formulat de „roș-albi” a fost respins în instanță

Fostul președinte de club consideră că „roș-albii” forțează lucrurile și prin încercarea de a-l exclude pe Dorin Șerdean din acționariatul clubului.

„La Dinamo e boală lungă, moarte sigură. Acolo lucrurile sunt forțate puțin și prin această dorință de a-l scoate pe Șerdean din cărți pentru a-i lua acțiunile.

Ei au fost forțați să aprobe acel plan la început când au intrat în insolvență. Știau că nu pot plăti niciodată acele sume de bani, iar acum au vrut modificarea acelui plan. Probabil va fi foarte greu acum. Au termen prin februarie să o ia de la zero, dar riscă să nu mai primească licența. Au fost respinse contestațiile lui Badea, Țălnar”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

Vlad Iacob a anunțat ce urmează pentru Dinamo 

Vlad Iacob a dezvăluit că, după ce planul propus a fost respins, Dinamo va depune altul, cât mai urgent, pentru a remedia situația.

„Nu aș spune că e o victorie a domnului Șerdean. Valoarea acțiunilor dumnealui depinde inclusiv de datoriile clubului Dinamo. Eu nu văd o soluție, de când am intrat în insolvență nu a reușit să găsească finanțare pentru club.

Este nevoie de un nou plan de reorganizare în opinia mea, care să fie depus cât mai urgent, să fie acceptat de toate părțile și să fie cât mai puțin contestabil în fața instanței. În paralel, trebuie găsite și soluții de finanțare”, a spus Vlad Iacob, la Digi Sport.

Publicat: 14 12. 2022, 21:56
Actualizat: 14 12. 2022, 22:06