Schimbare iminentă de antrenor în Superliga! Clubul caută antrenor după un nou eșec: „Sunt șanse mari să fie schimbat!” | EXCLUSIV

Ilie Poenaru si Laurentiu Aurelian Reghecampf in meciul de fotbal dintre Gaz Metan Medias si Universitatea Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Municipal din Medias, sambata 18 decembrie 2021. © FOTO:Valentin Macrea/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Ilie Poenaru are zilele numărate la FC Voluntari! Din informațiile ProSport, Ilfovenii studiază deja mai multe variante pentru postul de antrenor principal, după ce echipa a dezamăgit din nou și a pierdut cu Hermannstadt, scor 1-3.

Ilie Poenaru, ca și plecat de la FC Voluntari: „Sunt foarte supărați!”

Ilie Poenaru este pe punctul să plece de la FC Voluntari! Tehnicianul a pierdut în totalitate încrederea șefilor, astfel că meciul cu Hermannstadt (1-3) ar urma să fie ultimul pentru acesta pe banca ilfovenilor.

FC Voluntari s-a prezentat lamentabil la Sibiu și a încheiat partida cu doi jucători eliminați: veteranul Armaș și Matricardi au văzut cartonașul roșu în decurs de doar câteva minute. La final, tensiunea a fost maximă, așa că varianta cea mai probabilă este despărțirea de fostul fundaș al Timișoarei.

„Șefii clubului sunt foarte, foarte supărați! Așa pur și simplu nu se mai poate. Nu mai putem continua într-un asemenea mod. Da, sunt șanse mari ca Ilie Poenaru să fie schimbat. Nu este un secret! S-a cam terminat povestea dintre el și FC Voluntari, în principiu”, susțin sursele ProSport.

FC Voluntari este într-o perioadă grea, în condițiile în care înainte ca Superliga să se întrerupă a cedat clar și cu CFR Cluj, pe teren propriu, într-un meci încheiat cu scorul de 1-4.

FC Voluntari o va întâlni pe Poli Iași în următoarea etapă din Superliga

Prin urmare, FC Voluntari ar urma să aibă un alt staff-tehnic săptămâna viitoare, care se pregătească duelul cu nou-promovata Poli Iași. O nouă înfrângere ar complica și mai mult lucrurile pentru ilfoveni, care nu concep să ajungă în Liga 2.

O decizie finală în privința băncii tehnice ar urma să se ia luni sau chiar în următoarele ore. În acest moment, sunt studiate mai multe variante, după ce echipa a ajuns la al cincilea eșec în acest sezon.

În plus, FC Voluntari a luat 21 de goluri, fiind echipa cu cea mai slabă apărare dintre cele 16 formații aflate în Superliga.

  • 46 de ani are Ilie Poenaru
Publicat: 17 09. 2023, 19:48
Actualizat: 17 09. 2023, 20:06