Scandal uriaș la Poli Iași! Andrei Cristea, bătaie cu Uros Djuranovic? De la ce ar fi plecat conflictul dintre cei doi | EXCLUSIV

Andrei Cristea in meciul de fotbal dintre FC Viitorul Constanta si CSM Politehnica Iasi, restanta din cadrul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, joi 8 aprilie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Vestiarul celor de la Poli Iași continuă să stea pe o bombă cu ceas. ProSport a aflat că între Andrei Cristea și Uros Djuranovic ar fi izbucnit un adevărat conflict, care ar fi degenerat într-o bătaie. Totul ar fi plecat de la plata discreționară a restanțelor financiare, care i-ar fi fost reproșată veteranului din atacul moldovenilor.

Poli Iași se zbate pentru supraviețuirea în Liga 1, după un sezon dezastruos. Moldovenii au o serie de trei meciuri fără eșec, începută după victoria pe terenul celor de la Viitorul, 2-1, dar vestiarul este pe cale să explodeze.

Mai mulți jucători au primit o parte dintre restanțele financiare, lucru care a creat și mai multă tensiune între jucătorii nemulțumiți. Tensiunile au fost dezvăluite și de Andreas Calcan, după remiza cu FC Argeș.

Scandal uriaș la Poli Iași! Andrei Cristea, bătaie cu Uros Djuranovic? De la ce ar fi plecat conflictul dintre cei doi

Ultimul care se înscrie pe lista nemulțumiților este Uros Duranovic. Muntenegreanul ajuns la Iași în iarna acestui an s-a săturat de incertitudinea de la echipă și de promisiunile neonorate ale șefilor clubului.

Conform surselor ProSport, Uros Djuranovic ar fi încercat să provoace o grevă în vestiar, iar totul ar fi plecat după meciul cu Hermannstadt. Conform informațiilor noastre, atacantul i-ar fi reproșat lui Nicolo Napoli ca l-a schimbat în meciul cu sibienii, atunci când acesta a ratat un penalty în minutul 66 și a fost schimbat cu Andrei Cristea în minutul 70.

Tensiunile ar fi escaladat după meciul cu FC Argeș, atunci când Djuranovic ar fi revenit la planurile de a face grevă, nemulțumit că mai mulți dintre jucători și-au primit o parte din bani, iar alții ar fi fost amânați.

Djuranovic a vrut grevă, Andrei Cristea nu a fost de acord

La meciul cu piteștenii, Djuranovic i-ar fi reproșat lui Andrei Cristea că nu îl susține în demersul său, totul în contextul în care atacantul român și-ar fi văzut sacii în căruță, conform informațiilor lui Djuranovic.

Surse din vestiarul echipei susțin că muntenegranul i-ar fi transmis lui Cristea că este în România pentru bani și că sacrificiile lui trebuie respectate și răsplătite.

Contactat de ProSport, Andrei Cristea a refuzat să comenteze conflictul cu Djuranovic, dar atacantul a precizat că jucătorii străini trebuie să respecte echipa și comunitatea unde au ajuns.

„Nu vreau să comentez nimic pentru că avem nevoie de liniște la echipă pentru a ne salva. Tot ce spun este că jucătorii străini trebuie să respecte Iașiul și România!”, a declarat Andrei Cristea pentru ProSport.

Uros Duranovic in meciul de fotbal dintre FC Arges si CSM Politehnica Iasi, contand pentru Play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, duminica 18 aprilie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Andreas Calcan, dezvăluiri după egalul cu FC Argeș: „Ori luăm toți banii la fel, ori nu mai luăm”

Poli Iași a scos un egal mare cu FC Argeș, dar tot nu e liniște în Copou! Andreas Calcan a dezvăluit că o parte dintre colegii lui nu și-au primit banii, în timp ce alții, inclusiv el, au fost tratați în mod diferit.

 

Cu banii nu ştim nimic… s-au făcut nişte plăţi preferenţiale, nu s-a dat la toată lumea. Nu-i corect! Când ai 3 copii şi dai la doi, celălalt plânge, nu? Nu-i normal. Nu ştiu cine a făcut plăţile, nu ştiu cum s-au împărţit banii.

Eu, din fericire, am primit, dar sunt câţiva colegi care nu au primit şi din punctul meu de vedere nu e corect. Ori luăm toţi la fel, ori nu mai luăm”, a spus Andreas Calcan, după remiza moldovenilor de la Pitești.

Publicat: 19 04. 2021, 21:42
Actualizat: 19 04. 2021, 21:48