Scandal după meciul Rapidului de la Buzău! Jucătorii și-au găsit cauciucurile tăiate la mașini | EXCLUSIV

Rapid n-a reușit decât un 0-0 la Buzău, iar fanii giuleșteni „au luat foc”, în condițiile în care suporterii nu concep ca echipa să rateze iar promovarea în Liga 1. Astfel, jucătorii n-au avut parte de o surpriză plăcută, la revenirea la București, atunci când s-au trezit că au cauciucurile tăiate la mașini.

Nu este primul episod în care jucătorii Rapidului sunt umiliți. După ce au atașat numele jucătorilor pe niște verze, ca urmare a eliminării din Cupa României, scor 2-3 cu Progresul Spartac (Liga 3), suporterii Rapidului i-au comparat pe fotbaliști și cu niște balerine.

În următoarea etapă, a 18-a a Ligii 2, Rapid va întâlni pe teren propriu, pe data de 6 martie, de la ora 12:00, FK Csikszereda. „Sistemul de joc nu s-a schimbat prea mult. Totul pare bine pe hârtie, dar fotbalul nu este matematică. Echipa n-are reacție după o greșeală personală. Este de lucru la acest capitol. Ne vom descătușa după o victorie”, a declarat Andrei Nicolescu, vicepreședintele Rapidului, la ProSport Live.

Scandal la Rapid! Jucătorii s-au trezit cu cauciucurile tăiate după egalul de la Buzău

Fotbaliștii lui Nicolae Grigore și-au lăsat mașinile la baza Rapidului din Regie și au avut parte de o surpriză neplăcută după ce au mai făcut un pas greșit în lupta pentru promovare: 0-0 la Buzău.

Jucătorii și-au dat seama că au cauciucurile tăiate la mașini, fanii alegând așa să se răzbune după un nou meci slab făcut de giuleșteni.

Rapid a remizat și în primul meci oficial din acest an: la Buftea, cu Ripensia, scorul a fost 2-2, după ce giuleștenii au condus formația din Timișoara cu 2-0.

Jucătorii Rapidului, ironizați anul trecut: „Donez varză!”

Anul trecut, după eliminarea rușinoasă din Cupa României, jucătorii Rapidului au fost ironizați de suporteri, care așteptau un meci cu o echipă din Liga 1.

„Donez varză. PS: Nu e bună nici de murături”. Imaginea surprinzătoare a fost postată atunci pe pagina de Facebook a grupării UnicSibiu.

Daniel Benzar, Ștefan Pănoiu, Rareș Lazăr, Mircea Leasă, Cătălin Țîră Jr, Anestis Nastos, Bogdan Manole, Radu Crișan, Raul Costin, Cătălin Hlistei sau Alex Tătaru au fost jucătorii vizați de fani, după eșecul cu Progresul Spartac, scor 2-3.

Sunt convins că, după ce vom obține o victorie, jucătorii vor fi mult mai volubili, mult mai relaxați și lucrurile vor evolua mult mai bine. În momentul ăsta, asta este ceea ce ne lipsește. Simt presiunea rezultatelor, presiunea unui club precum Rapidul și doar așa putem să mergem înainte și să avem rezultate bune, câștigând următorul meci neapărat – Nicolae Grigore, antrenor Rapid

Publicat: 27 02. 2021, 12:49
Actualizat: 01 03. 2021, 00:49