Scandal cu tentă rasistă în Liga 1! Acuzații grave după Chindia – Hermannstadt. „I-a făcut semne obscene. L-a provocat tot meciul!”

Andrei Pițian, fotbalistul celor de la Chindia Târgoviște, a fost acuzat de către jucătorii celor de la Hermannstadt că a avut o reacție rasistă la adresa lui Romarui Pires.

Romario Pires a fost eliminat după fluierul final al meciului câștigat de Chindia Târgoviște în fața celor de la Hermannstadt. Decizia arbitrului de a-l emilina are legătură cu răbufnirea mijlocașului la adresa lui Pițian, jucător acuzat de gesturi rasiste.

Eugen Beza, jucătorul lui Hermannstadt, a vorbit despre conflictul dintre Romario Pires și Andrei Pițian și susține că jucătorul Chindiei Târgoviște „a venit și i-a făcut niște gesturi oscene”.

Scandal cu tentă rasistă la meciul Chindia Târgoviște – Hermannstadt

„Din păcate, după o primă repriză chiar dacă n-am avut mari ocazii, am controlat jocul. Dintr-o greşeală de abordare a situaţiei, rezultată dintr-un contraatac din care cei de la Chindia au înscris. Cu toată experienţa pe care o avem, am primit un gol fără cuvinte pentru mine.

Regretabil pentru că sunt jucători care se vor mai întâlni pe teren. Din nefericire, eram chiar acolo lângă Romario, a venit Piţian din tribună, l-a provocat pe Romario, n-am înţeles de ce, am vorbit cu el înainte şi l-am felicitat pentru sezonul bun pe care l-a avut. Am văzut când a venit şi i-a făcut nişte semne obscene.. Avea ceva cu el din tribună pentru că l-am avut pe Piţian cum zicea că Romario provoacă. E regretabil că un jucat care a făcut un sezon bun a făcut astfel de gesturi care ţin de educaţie. El susţine că au fost gesturi rasiste”, a declarat Eugen Beza, jucătorul lui FC Hermannstadt.

Raul Opruț: „Nu ne așteptam să pierdem azi!”

„Nu ne aşteptam să pierdem azi. Nu mai este vina nimănui, a antrenorului, este total vina noastră. Vorbim de fiecare dată în vestiar, dar pe teren se întâmplă altceva, parcă suntem alţi jucători. La antrenamente ne pregătim, ne antrenăm bine şi când intrăm pe teren nu ştiu ce se întâmplă.

Din păcate ştiam că ei joacă minge lungă şi pe contraatac şi din două faze pe contraatac ne-au dat două goluri. Lor le-a ieşit, nouă nu. Mergem înainte, ne dorim fiecare meci să îl câştigăm şi sper ca pe viitor să începem şi noi să câştigăm meciuri, altfel e din ce în ce mai rău. Celelate fac puncte, noi stăm pe loc, din păcate”,

 a declarat Raul Opruţ, fundaşul sibienilor.
Publicat: 17 04. 2021, 18:02