Salariul lui Alex Chipciu a îngropat-o pe CFR Cluj! Președintele ardelenilor anunță despărțirea de mijlocaș, care e la un pas să se transfere la Universitatea Craiova: „Îl lăsăm să plece la echipa dispusă să îi preia contractul! E destul de mare”

Chipciu este cel mai bine plătit jucător din Liga 1
Vezi galeria foto - 9 poze

Alex Chipciu (32 de ani) are, conform unor surse din cadrul clubului, un salariu lunar de 25.000 de euro care nu mai poate fi suportat de campioana CFR Cluj.

Fotbalistul e la final de contract și nu va mai rămâne la gruparea din Gruia, urmând a ajunge, se pare, la Universitatea Craiova.

Pe 5 august 2021 antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Marius Şumudică, anunţa, într-o conferinţă de presă, că l-a exclus pe mijlocaşul Alexandru Chipciu din lotul formaţiei sale după un conflict al acestuia cu portarul Otto Hindrich la un antrenament.

Salariul lui Alex Chipciu a îngropat-o pe CFR Cluj! Președintele ardelenilor anunță despărțirea de mijlocaș, care e la un pas să se transfere la Universitatea Craiova: „Îl lăsăm să plece la echipa dispusă să îi preia contractul! E destul de mare”

Fotbalistul Alexandru Chipciu se află în lotul formaţiei CFR Cluj din 18 ianuarie 2020, când a semnat un contract valabil până în vara anului 2022. În vârstă de 32 de ani, mijlocaşul a câştigat două titluri şi o Supercupă a României cu gruparea ardeleană.

„Chipciu are un contract destul de mare la CFR, se pregăteşte serios. Povesteam cu Dan Petrescu şi spunea că e mulţumit de cum s-a pregătit în ultima perioadă. Dacă s-ar găsi o echipă care să preia contractul, noi suntem dispuşi să-l lăsăm să plece. Dacă pleacă la Craiova, nu avem nimic împotrivă.

Da! Chipciu are un venit anual care e de nivelul valorii lui”, a spus Cristi Balaj, preşedintele CFR Cluj, la Telekom Sport.

CFR 1907 Cluj a anunţat, pe 18 ianuarie 2020, transferul mijlocaşului Alexandru Chipciu, care a semnat cu echipa din Gruia după ce evoluase ultima oară la Anderlecht.

În cariera sa, mijlocaşul a evoluat la FC Braşov, Steaua, Anderlecht, Sparta Praga, câştigând de trei ori titlul în România, o dată Cupa şi Supercupa României, de două ori Cupa Ligii, dar şi campionatul şi Supercupa Belgiei.

Publicat: 17 01. 2022, 11:11
Actualizat: 17 01. 2022, 11:15