Să vină DNA la FRF! „Poate se mai întoarce ceva înapoi din contractul lui Daum: «Îți dau 400, dar diferența mi-o dai mie!». La loturile de juniori, impresarii decartează la antrenori și își bagă jucătorii. Numai găinării din astea se fac”

Acuzații de o gravitate extremă, vizând o corupție extremă care macină FRF, au fost lansate de Ionel Ganea marți dimineață, în emisiunea ProSport Live. Fostul atacant al naționalei spune că absolut toată lumea, de la Burleanu până la ultimii funcționari, e pusă pe căpătuială și pe comisioane în interiorul federației, acesta fiind și motivul pentru care în sistem nu sunt tolerați foști mari jucători, care au personalitate și păreri personale.

Ganea afirmă că șefii FRF au optat pentru un selecționer neamț, cu salariu foarte mare, pentru ca să-și poată „trage” o parte din contract, că la loturile de juniori se face selecția în funcție de cât „decartează” impresarii, iar funcționarii mărunți se țin de găinării, „ciugulind” și comisioane de 500-1.000 de euro.

„E foarte deplasat să vină un fost gazetar să conducă tot fotbalul”

Primul vizat de Ionel Ganea este Andrei Vochin, fost ziarist, acum consilierul lui Răzvan Burleanu: „Rezultatele de până acum au demonstrat că n-avem ce ne trebuie. Poate avem jucători, dar n-avem conducere și antrenori. Mi se pare foarte deplasat să vină un fost gazetar și să conducă tot fotbalul românesc la nivel de loturi. În primul rând, n-are nicio experiență ca antrenor. O fi învățat, acolo, ceva termeni fotbalistici, să se exprime, un sistem-două, dar e o diferență foarte mare. În primul rând, sunt oameni care au jucat fotbal pentru națională, care au antrenat, care au cunoștințe foarte mari despre fotbal. Cum sunt Cornel Dinu, Emeric Ienei. Și nu fac parte din Comisia Tehnică a antrenorilor. Asta e foarte grav. Nu mai ține nimeni cont de părerile acestei comisii pentru că la început a fost acel bluf, că vrem să facem concursuri pe posturi, nu știu ce. Iar acum se aleg antrenorii așa cum… Măcar alege antrenori care au mai antrenat, care au habar de fotbal! Cum vine asta, numești niște antrenori la juniori, le pui niște obiective, nu le îndeplinesc și tu le prelungești contractul!”.

„Poate de acolo se mai întoarce ceva și înapoi… De-aia se optează pentru un antrenor străin: >. Cam așa se practică”

Structura sistemului a fost însă pusă pe picioare de președintele FRF, spune Ganea. Burleanu ar beneficia de o parte din contractul lui Daum, consideră fostul atacant: „Acum s-a făcut o gașcă de tip mafiot care s-a băgat și în Comitetul Executiv, îi ține spatele lui Burleanu. Normal că toți ăia de acolo fac ce le zice Burleanu. Burleanu zice că i-ar mai prelungi contractul lui Daum, care mă gândesc că e unul foarte mare prin comparație cu ce s-a plătit până acum la națională. Și poate de acolo se mai întoarce ceva și înapoi… Nu? Atunci, de-aia se optează pentru un antrenor străin: >. Cam așa se practică. Dar nu se poate să aduci un antrenor străin, să plătești atâția bani și să nu ai nici rezultate, pentru că aici e vorba de o țară întreagă, de o națiune, de echipa României! Naționala aparține tuturor românilor, nu-i aparține nici lui Burleanu, nici lui Vochin. Ei cred că se pricep, dar părerea mea e că nu. Din moment ce la juniori și la tineret n-ai avut niciun rezultat. La naționala mare a fost Pițurcă, el a făcut, după părerea mea, o treabă foarte bună și a calificat în proporție de 70% echipa la Campionatul European. Dar uitați-vă acum ce haos este! Când, vreodată, s-a întâmplat să vină jucătorii la lot, la națională, și după un meci să plece acasă! Niciodată, vă spun eu! Niciodată! Când, vreodată, în istoria fotbalului românesc, s-a început în Liga 1 cu echipe care erau pe minus la puncte, ca acum? Niciodată!”.

„Burleanu e pus politic și împarte banii cu cine trebuie”

La rândul său, actualul conducător al federației depinde de superiori din sistemul politic care l-au proptit acolo și cărora le este dator, spune Ganea: „Burleanu e pus politic acolo. Trebuia să se ducă, tot așa, politic, în guvern sau în Parlament, și să spună, băi, oameni buni, vrem niște bani să dezvoltăm niște centre. Vrem să facem centru regional în zona asta. (…) Burleanu e pus politic și împarte banii cu cine trebuie acolo, la federație. Pentru că are deja atâția ani aici și nu există o strategie, un proiect. Ei urmăresc să aducă bani și să-i cheltuie cât mai repede. Asta am constatat. Pentru că rezultatele la toate loturile naționale de juniori și echipa mare lasă de dorit”.

Corupția s-a extins în federație după modelul lansat de Victor Ponta în conducerea statului, explică Ganea: „Eu sunt un om corect, cinstit, și am personalitate. Dacă mie îmi trasezi un obiectiv, nu mi-e frică. Atât ai perioadă contractuală, la final vedem dacă ai făcut bine sau rău. Dacă n-ai făcut bine, atunci normal că te dai la o parte. Poate vine altul cu alte calități. Dar nu ni se dau șanse pentru că ei acolo s-au făcut o gașcă. Eu zic că filmul ăla cu Cosa Nostra e o minciună pe lângă ce fac ăștia. Au făcut cum a făcut și Ponta. Ponta a pus în toate structurile astea mari, în MI, procurorul general, ministrul justiției, numai neamuri! Păi, nici mafioții ăia mari italieni n-au făcut așa ceva! Așa-i acum în federație!”.

„Ești impresar și decartezi la antrenorul respectiv, îi zici: Băi, am și eu patru-cinci jucători, ia-mi-i și mie la lot. Îți dau atât și, dacă ajung mai sus, îți mai dau!”

Una din cauzele putreziciunii ar fi generată de salariile foarte mici de la loturile naționale. Ganea spune că nu se poate explica logic cum pot rămâne în funcție selecționeri la loturile de juniori cu salarii mici și fără performanțe: „Eu cred că pe Burleanu nu-l prea interesează altceva în afară de naționala mare. El și-a făcut acum, și-a adus oameni din străinătate, i-a pus în Comitetul Executiv. Conduce Comitetul Executiv, nu are cine să-l mai dea jos de acolo până la alegerile următoare. Lumea să înțeleagă că nu e o luptă. Această echipă a naționalei și aceste loturi… Că și acolo, la loturile astea de tineret și de juniori, deja s-a făcut o gașcă. Dacă ești impresar și decartezi la antrenorul respectiv, îi zici: >. Cam așa se practică tot, în acest moment, în federație. Voi credeți că un antrenor de acolo, de la loturi, care nu are rezultate, stă pe 1.000 de dolari sau 1.000 de euro, cât are salariu? Voi așa credeți? Atât au salariu, 1.000-1.200-1.500. Că atât au. 2.000 are Dulca. Dar cum să stai pe 1.000 de euro salariul a București, ca antrenor la lot? Când numai drumurile alea pe care le faci în București, cu traficul ăla, unde cheltuiești 3-400 de euro doar pe benzină? Sau mâncarea? Care e 60% din venitul pe care-l ai?

„Fiecare urmărește să-și bage în buzunar. Că-și bagă în buzunar 500 de euro, 1.000 de euro, că e comision… Numai găinării se fac”

N-a scăpat de „mitralieră” nici antrenorul secund al naționalei: „Badea, ăla, e un papagal din ăla care mută hârtiile dintr-un birou într-altul, mai sifonează ceva p-acolo și se crede mare antrenor la națională. Deci, vă dați seama, să ajungă Badea antrenor la echipa națională! E diferență mare! Uitați-vă că nu au rezultate oamenii ăștia care sunt pupincuriști, au rezultate ăia care au făcut performanță în fotbal”. Comisioanele, micile ciubucuri sunt o practică generalizată pe holurile federației, descrie Ganea situația de la Casa Fotbalului: „Noi nu avem loc pentru că avem personalitate, dar nu ni se dă încredere. Acolo e deja un clan mafiot foarte mare care nu urmărește altceva decât să-și bage în buzunar. Se fac o grămadă de lucruri care, dacă eu mă apuc să le zic acum… Se fac o grămadă de lucruri necurate în federația aia. Fiecare urmărește numai să-și bage în buzunar. Că-și bagă în buzunar 500 de euro, 1.000 de euro, că e comision din ăsta… Numai chestii din astea mărunte se fac, numai găinării! Păi, cum, te duci tu într-un cantonament câteva zile și plătești 2.000.000 de euro!”.

Publicat: 15 11. 2016, 18:52
Actualizat: 15 11. 2016, 18:54