S-au „bătut” pentru minge! Valentin Costache a marcat din penalty pentru România după ce l-a convins pe Dennis Man că este omul potrivit | FOTO

Valentin Costache a marcat din penalty în Malta, după ce Dennis Man a deschis scorul în urma unei faze superbe. Naționala lui Adi Mutu a condus cu 2-0 la pauză, în al doilea meci cu „Briliantul” pe banca naționalei.

Naționala de tineret nu vrea să rateze nicio șansă de calificarea la Campionatul European din 2021. Atmosfera din vestiarul echipei lui Adi Mutu este trădată de ambiția de care dau dovadă jucătorii.

S-au „bătut” pentru minge! Valentin Costache a marcat din penalty pentru România după ce l-a convins pe Dennis Man că este omul potrivit

Naționala a deschis scorul în Malta prin atacantul FCSB Dennis Man, în urma unei faze superbe create de jucătorul lui Gigi Becali.

Tot Dennis Man a fost în prim-planul fazei care a dus la marcarea celui de al doilea gol al naționalei lui Mutu (Min41). Arbitrul a indicat lovitură de la 11 metri după ce acesta a intrat în careu, i-a pasat lui Valentin Mihăilă, care a fost dărâmat în suprafața de pedeapsă.

Dennis Man a luat mingea pentru a executa lovitura, dar Valentin Costache a venit și l-a convins pe colegul lui că este executantul potrivit. CFR-istul nu a avut emoții și a marcat pentru 2-0.

Costache nu a fost titular în primul meci al lui Adi Mutu la naționala de tineret. Față de meciul cu Finlanda U21, Mutu a făcut 4 schimbări. Pașcanu, Boboc, Ciobanu, Ganea au fost înlocuiți de Chindriș, Opruț, Casap și Costache.

Atitudinea jucătorilor naționalei are și o explicație. Mutu s-a dovedit un foarte bun motivator. România a câștigat un meci greu în Finlanda, după un discurs puternic al selecționerului.

„Băieți, în momentul ăsta începe o nouă perioadă. Și această perioadă vreau să fie perioada voastră. Vreau să jucați pentru familia voastră și să le demonstrați tuturor valoarea voastră.

A venit momentul să arătăm că suntem fotbaliști cu toții. Pentru tricoul ăsta galben, pentru voi și pentru familiile voastre astăzi nu pierdem. Astăzi nu luăm gol, astăzi dăm goluri și astăzi câștigăm, da?!”, a fost discursul lui Adi Mutu, în imaginile postate pe site-ul FRF.RO.

Malta U21 (4-4-2): Aquilina – Shaw, Borg, Pulis, Satariano – Busuttil, Dimech, Attard, Grech – Nevin, Mbong
Rezerve: Vella, Zammit, Friggieri, Frendo, Beerman, Xuereb, Zammit, Lonardelli, Debono, Spiteri
Antrenor: Silvio Vella

România U21 (4-3-3): Vlad – Haruț, Chindriș, Ghiță, Opruț – Casap, Marin, Olaru – Man, Costache, Mihăilă
Rezerve: Moldovan, Boboc, Itu, Ganea, Mățan, Petrila, Cîmpanu, Drăgușin, Ciobanu
Antrenor: Adrian Mutu

Valentin Costache este la al doilea gol în tricoul naționalei de tineret pentru care a debutat în 2017

Publicat: 08 09. 2020, 20:06
Actualizat: 08 09. 2020, 20:18