S-a dat un nou termen în ‘Dosarul Transferurilor’!** Verdictul se va da în mai

ICCJ a primit și înregistrat, miercuri, dosarul privind transferurile de jucători, în care au fost condamnați la închisoare cu executare sau suspendare opt oameni de fotbal, printre care frații Becali, George Copos, Cristi Borcea, Jean Pădureanu și Mihai Stoica, și a stabilit termen în 14 mai.

Dosarul în care opt persoane importante din fotbalul românesc au primit pedepse cu executare sau cu suspendare a ajuns, miercuri, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), după ce Curtea de Apel București, instanță ce a hotărât condamnarea acestora pentru corupție, și-a motivat această decizie.

Curtea de Apel București (CAB) a dat publicității, vineri, motivarea deciziei din 12 noiembrie 2012, prin care această instanță a desființat achitările date de Tribunalul București în dosarul transferurilor de jucători și i-a condamnat pe George Copos, principal acționar al FC Rapid, Jean Pădureanu, președintele clubului Gloria Bistrița, Mihai Stoica, în prezent managerul general al FC Steaua, Cristian Borcea, fostul președinte executiv al FC Dinamo, și alte patru persoane.

Dosarul a fost înregistrat la instața supremă, iar primul termen de judecată a recursurilor făcute de persoanele condamnate în faza apelului a fost stabilit pentru 14 mai la completul numărul șapte.

Completul numărul șapte al instanței supreme de la Secția Penală este format la acest moment din judecătorii Lavinia Lefterache, Lucia Tatiana Rog și Corina Jîjîie.

Curtea de Apel București a decis, în 12 noiembrie 2012, condamnarea lui George Copos, principal acționar al FC Rapid, la cinci ani de închisoare și interzicerea unor drepturi pentru patru ani pentru înșelăciune în formă continuată. Copos a mai primit un an și șase luni pentru evaziune fiscală. În sentința dată, judecătorii au reținut, în fiecare caz, pedeapsa cea mai mare, respectiv cinci ani de închisoare cu executare pentru George Copos.

Președintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a primit trei ani de închisoare și trei ani interzicerea unor drepturi, pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, decizie cu suspendare timp de cinci ani. Pădureanu a mai primit două pedepse de doi ani pentru spălare de bani și încă una de trei ani pentru înșelăciune în formă continuată, iar pentru evaziune fiscală încă un an și jumătate de închisoare.

Fostul vicepreședinte al clubului Oțelul Galați, Mihai Stoica, în prezent managerul general al FC Steaua, a fost condamnat la patru ani cu executare și interzicerea unor drepturi pentru trei ani, pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. El a mai primit două pedepse cu închisoare de doi ani pentru spălare de bani.

Fostul președinte executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat la șapte ani de închisoare și interzicerea unor drepturi timp de șase ani, pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. El a mai primit un an și nouă luni de închisoare pentru evaziune fiscală și a mai primit două pedepse a câte doi ani și jumătate pentru spălare de bani.

La rândul său, pe lângă cei opt ani de închisoare cu executare și șapte ani de interzicere a unor drepturi pentru înșelăciune, fostul impresar Ioan Becali a mai fost condamnat la un an și nouă luni pentru evaziune fiscală și a mai primit două pedepse a câte doi ani și nouă luni pentru spălare de bani.

La rândul său, fratele acestuia, Victor Becali, pe lângă cei șapte ani de închisoare cu executare și șapte ani interzicere a unor drepturi, pentru înșelăciune, a mai primit un an și nouă luni pentru evaziune fiscală și două pedepse a câte doi ani și nouă luni pentru spălare de bani.

Fostul internațional și impresar Gheorghe Popescu a primit trei ani de închisoare și interzicerea unor drepturi timp de doi ani, pentru înșelăciune, decizie cu suspendare timp de cinci ani. El a mai fost condamnat cu câte un an pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Fostul acționar al FC Dinamo, Gheorghe Nețoiu, a fost condamnat la trei ani de închisoare și interzicerea unor drepturi timp de doi ani, pentru înșelăciune, decizie cu suspendare timp de cinci ani. Nețoiu a mai primit pedepse de câte un an pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Inițial, Tribunalul București i-a achitat, în 3 aprilie, pe toți cei opt inculpați din dosarul transferurilor de jucători.

Decizia însă a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la Curtea de Apel București.

Cei opt oameni de fotbal au fost deferiți justiției în 2 octombrie 2008, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999 – 2005.

Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca – realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid București la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire – de la clubul Oțelul Galați la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistrița la VfB.Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea – de la Dinamo București (împrumutat la FC Argeș Dacia Pitești) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo București la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo București la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean – din august 2003, de la Gloria Bistrița la Panathinaikos Atena, Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid București la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa – de la Dinamo București la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 și Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo București, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

Mediafax

Publicat: 23 01. 2013, 17:00
Actualizat: 23 01. 2013, 17:01