„Regret că nu i-am luat banii lui Negoiță”. E milionar și a renunțat la 150.000 de euro
Ioan Andone (65 de ani), fost antrenor al echipei Dinamo, a vorbit despre momentul în care a plecat din „Ștefan cel Mare”, dar și despre regretul cu care a rămas după discuția cu Ionuț Negoiță, acționarul de la acea vreme.
Andone i-a antrenat pe „câini” în trei perioade, martie 2003-decembrie 2005, iunie 2010-iulie 2011 și mai 2016-februarie 2017, alături de care a câștigat un titlu de campioană a României, trei Cupe ale României și o Supercupă, toate în primul său mandat.
Fostul internațional a jucat la Dinamo în perioada 1983-1990 și a bifat 55 de prezențe la echipa națională a României, unde a debutat în noiembrie 1981. Cele două goluri marcate pentru „tricolori” au fost în 1982, cu Suedia, respectiv în 1988, cu RDG.
Ioan Andone, despre clauza de 150.000 de euro de la Dinamo: „Regret că nu i-am luat banii lui Negoiță”
Cea de-a treia perioadă în care Ioan Andone a fost pe banca tehnică a echipei Dinamo s-a încheiat într-un mod pe care fostul tehnician îl regretă acum.
Regretul său nu este legat de faptul că a renunțat la clauza de 150.000 de euro, ci pentru că dacă era ferm pe poziție lucrurile ar fi avut o altă direcție și i-ar fi permis să antreneze echipa Dinamo chiar și în prezent. La acea vreme, clubul Dinamo era condus de Adrian Mutu (46 de ani), în calitate de director general, iar acesta încerca să îl aducă pe banca tehnică pe Cosmin Contra (49 de ani), lucru care i-a reușit.
„Regret și acum că nu i-am luat banii lui Negoiță. Era la mijloc o clauză de 150.000 de euro, pe care n-ar fi achitat-o niciodată. Am avut o discuție de jumătate de ceas, ne-am dat mâna și am plecat, dar n-am procedat bine. Dacă aș putea reface istoria, l-aș obliga să respecte contractul și să-mi achite banii. Așa, poate că o mai antrenam și azi pe Dinamo!”, a declarat Ioan Andone pentru GSP.
Cosmin Contra, antrenor la Dinamo pentru mai mai puțin de un an
Fostul internațional Cosmin Contra a „bifat” două perioade ca antrenor al celor din „Ștefan cel Mare”, în perioada februarie-septembrie 2017, respectiv august-decembrie 2020.
În primul interval de timp cu Contra pe banca tehnică, Dinamo a obținut 15 victorii, șase egaluri și șapte înfrângeri, fiind o perioadă bună pentru „câini”, care au încheiat sezonul pe ultimul loc în play-off. Contra a plecat de la Dinamo pentru a prelua naționala de seniori a României, pe care a condus-o timp de doi ani.
A revenit la Dinamo în august 2020, dar nu a rezistat decât patru luni, perioadă în care a reușit trei victorii și două remize în 11 partide.
Pentru Cosmin Contra, perioada în care a fost antrenorul echipei Dinamo a fost una nefericită, iar șocul prin care a trecut în „Ștefan cel Mare” l-a determinat să ia o decizie drastică și să nu mai antreneze nicio echipă din România.
De-a lungul carierei, Contra le-a mai antrenat pe Poli Timișoara, Fuenlabrada, Petrolul, Getafe, Alcorcon, Al-Ittihad, Damac FC și Al-Kholood. La aceasta din urmă, Contra a avut cel mai scurt mandat, de nici trei săptămâni, fără ca măcar să fi apucat să debuteze într-un meci oficial. După ce a fost ademenit cu un salariu uriaș, Contra a fost dat afară, nefiind dorit de noii investitori ai clubului din Golf.