Rednic a anunțat cât lipsesc Klimavicius și Filip, accidentați în meciul contra Chiajnei: „Au șansa să joace ceilalți acum!”

Dinamo a câștigat meciul din play-out-ul Ligii 1 Betano cu Concordia Chiajna, dar cu prețul a două accidentări. Ioan Filip (29 de ani) și Linas Klimavicius (29 de ani) au fost schimbați de Mircea Rednic din cauza unor probleme medicale, după cum a afirmat chiar antrenorul la conferința de presă. Totuși, absențele nu vor fi pe perioade foarte mari. La o primă analiză, cei doi vor sta pe tușă puțin timp, dar un anunț clar va fi făcut în zilele următoare, după investigații medicale.

  • Klimavicius a fost schimbat în minutul 12, iar Filip a ieșit de pe teren în minutul 67

Mircea Rednic spune că acum este șansa celor care au jucat mai puțin. Trebuie să tragă tare la antrenamente și să-i convingă pe cei din staff că merită să fie titulari. „Avem doi jucători cu ușoare accidentări, Filip și Klimavicius, nu sunt grave, au sanșa să joace ceilalți acum. Mi-a plăcut cum a intrat Grigore, Reda a intrat bine, păcat că a irosit câteva ocazii. Sunt mulțumit de joc, de rezultat, dar puteam să înscriem mai mult și era mult mai bine pentru moral. Toată lumea așteaptă ca și jocul să fie spectaculos” a declarat Rednic la conferința de presă.

Dinamo a câștigat partida cu Concordia Chiajna pe teren propriu, scor 3-2, după ce elevii lui Mircea Rednic au condus cu scorul de 3-0 prin golurile marcat de Simon Zenke și Athanasios Papazoglou (dublă). „Câinii” au ajuns la 25 de puncte în play-out și sunt, momentan, lideri, la egalitate cu cei de la Gaz Metan Mediaș, formație care va juca pe teren propriu cu FC Botoșani.

 

Publicat: 06 04. 2019, 12:03
Actualizat: 06 04. 2019, 12:34