Reacție rară a acționarului majoritar de la CFR! A dezvăluit o discuție importantă cu jucătorii și a încercat să explice situația tensionată de la club

CFR Cluj, campioana României, se scaldă în ape tulburi în ultima perioadă, iar acționarul principal din Gruia a reacționat pentru prima dată după toate cele întâmplate în vară. Marian Băgăcean, omul care deține în acte pachetul majoritar de acțiuni al echipei, a ținut să lămurească toată situația creată în jurul ardeleni, după plecarea lui Edi Iordănescu, aducerea lui Toni Conceicao, dar și zvonurile legate de Jose Macheda și Julio Baptista.

  • 62% dintre acțiunile de la CFR Cluj a preluat Marian Băgăcean în prima parte a anului 2017, când a și scos echipa din insolvență.

„Este adevărat că au fost două partide dezamăgitoare pentru noi cu Dudelange, dar înfrângerea cu Viitorul a fost un accident, am luat goluri după minutul 85. Am avut azi o discuție cu toți jucătorii la antrenament și au spus că vor să strângem rândurile și să cucerim titlul de campioni.

Este aceeași echipă, dar îmbunătățită. Nu sunt datorii la echipă, toți sunt plătiți la zi. Este adevărat că ne propusesem și bugetasem pentru grupele Europa League. Dar nu sunt probleme financiare la CFR.

Toni Conceicao este antrenorul echipei, nu am vorbit cu altcineva și nu vrem să mai înlocuim antrenorii de pe o zi pe alta. Asta nu ar face bine echipei. Conceicao pregătește meciul cu Steaua. Nu depinde rămânerea lui de rezultatul cu Steaua.

Neluțu Varga ne-a ajutat cu bani la început, ne cunoaștem din copilărie, am fost colegi de școală generală. La CFR suntem mai mulți acționari și nu sunt probleme financiare”, a spus Marian Băgăcean, potrivit Gazetei.

De când Marian Băgăcean a devenit acționar principal, CFR Cluj a cucerit două trofee: titlul în Liga 1 și Supercupa României, ambele în 2018.

Publicat: 06 09. 2018, 08:56
Actualizat: 06 09. 2018, 08:57