Reacția sfâșietoare a Lorenei Balaci: „Aseară am vorbit cu el și era bine. Îi era frică de moarte, îmi spunea că va muri tânăr”. Amintirea care i-a marcat viața fiicei lui Ilie Balaci: „Se umpluse parcarea, toată lumea îl aclama pe tata să iasă la balcon”

Lorena Balaci, fiica cea mare a „Minunii Blonde” a făcut eforturi foarte mari pentru a-și găsi cuvintele în ziua în care tatăl său a trecut în neființă. Printre lacrimi și suspinde, Lorena le-a dezvăluit jurnaliștilor că tatăl său a trăit cu impresia că va muri tânăr.

„Dumnezeu așa a vrut, să-l ia repede și tânăr. Aseară era bine. Sunt șocată, chiar nu știu ce pot să zic, nu am cuvinte. Aș vrea să-i păstrăm memoria frumoasă. Știți tot timpul că tot timpul nu am vrut decât îi țin numele viu și să fie mândru de noi, de mine și de sora mea. Pur și simplu cred că i-a cedat inima. Cred că asta s-a întâmplat.

Tatălui meu îi era frică de moarte și spunea că va muri tânăr. Tot timpul ne-a spus asta și îi spunea și mamei asta. Că prefera să moară el înaintea mamei, că el nu se va descurca singur. Dumnezeu l-a iubit pentru că l-a luat repede. L-au resuscitat, nu pot decât să le mulțumesc oamenilor de la SMURD, nu avem ce să le reproșăm nimănui. Nu a răspuns la nicio manevră medicală. Nu știm încă (nr. cauza decesului), asta puțin contează. Eu cred că Dumnezeu l-a vrut lângă el acum, azi și de asta l-a luat lângă el”, a spus Lorena Balaci, cea care a ajuns de urgență la Craiova alături de sora sa, Luana, pentru a-și conduce părintele pe ultimul drum.

Ultima discuție cu Ilie Balaci…

Lorena a apucat să vorbească pentru ultima dată cu Ilie Balaci sâmbătă, 20 octombrie: „Am vorbit aseară (n.r. – sâmbătă, 20 octombrie) ultima dată cu el ca să-i spun că cel mic urmează să joace la echipa Under 17. La ora asta el e la Slobozia și joacă. Aflase și el. I-am zis că va veghea tot timpul asupra lui. În vară am fost foarte bucuroși. Cel mic fusese convocat la națională, cel mare a intrat la facultate, la Teatru. Nu am avut niciun moment de tristețe în familie. Nimic nu a prevestit această tragedie. Eu cred că Dumnezeu l-a vrut acolo sus, nu știu ce să vă zic.

Eu mă pregăteam să plec la Slobozia și mi-a trimis sora mea un mesaj că tata nu e bine. Apoi am sunat un prieten care mi-a zis că de 20 de minute se încearcă manevre de resuscitare și că nu răspunde. Mi-am dat seama că asta e voința lui Dumnezeu”, și-a amintit fiica regretatului fotbalist.

Amintirea care a marcat-o pe Lorena Balaci

Într-un moment dureros pentru întreaga familie, fiica lui Ilie Balaci și-a adus aminte cu plăcere de una dintre întâmplările care i-au marcat copilăria: „Nu mai mi-aduc aminte de meciurile contra Stelei în care a jucat tata. Aveam atunci patru, cinci ani. Ce mi-aduc aminte este că se întorceau dintr-o deplasare, în 1982, cred, și îi aștepta foarte multă lume. Ei s-au dus la un restaurant și o foarte mare parte din lumea aceea a venit la noi acasă. Noi locuiam atunci undeva pe Cala București, într-un bloc cu 10 etaje, care avea în spate o mare parcare.

Se umpluse parcarea, toată lumea îl aclama pe tata să iasă la balcon, credeau ca este acasă. Și știu că a ieșit bunică-mea, pentru că tata era la restaurant, evident, și le-a spus fanilor să nu mai stea, pentru că nu este acasă. Și atunci, suporterii au început să strige să mă arate pe mine. Atunci m-a luat bunica în brațe, m-a ridicat și am văzut o mare de lume. Aia este una dintre amintirile care mi-au marcat copilăria. A fost, este și va rămâne copilul Craiovei!”.
 

Publicat: 21 10. 2018, 16:58
Actualizat: 22 10. 2018, 11:25